„Am intrat într-o nouă fază", de "reglare deschisă de conturi" cu Israelul, a declarat el în cadrul funeraliilor lui Ibrahim Aqil, un înalt responsabil militar al grupării şiite libaneze, ucis vineri în urma unei lovituri israeliene.
"Ameninţările nu ne vor opri:suntem pregătiţi pentru orice scenariul militar" în faţa Israelului, a adăugat el în timpul acestui discurs, care a constituit primul comentariu oficial din partea unui responsabil al grupării după raidul israelian.
Cel puţin 16 membri ai Hezbollah au fost ucişi în lovitura de vineri, potrivit autorităţilor libaneze, care indică un bilanţ total de 45 de morţi, între care şi civili.
Qassem a spus că atacurile de duminică ale grupării sale împotriva unor instalaţii de producţie militară israeliene şi asupra unei baze aeriene din nordul Israelului se înscriu în această fază de "reglare deschisă de conturi".
El a reiterat că numai o încetare a focului în Fâşia Gaza ar pune capăt atacurilor mişcării proiraniene libaneze, aliat al Hamasului palestinian, calificând "soluţia militară israeliană" drept o "dilemă" pentru Israel şi pentru locuitorii săi din nord.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat marţi că revenirea locuitorilor din nordul Israelului, care şi-a părăsit locuinţele din cauza tirurilor Hezbollah, este de acum unul dintre obiectivele guvernului său, promiţând duminică "să facă totul" pentru a le asigura reîntoarcerea acasă în deplină siguranţă.
Hezbollah a deschis frontul în sudul Libanului de aproape un an pentru a sprijini Hamas, aflat în război împotriva Israelului în Fâşia Gaza din 7 octombrie. De atunci, schimburile de foc la graniţă sunt aproape zilnice.
Tensiunile s-au amplificat considerabil în ultimele zile, Israelul şi Hezbollah făcând schimb de tiruri puternice în weekend, exacerbând temerile legate de un război total, notează AFP.
AGERPRES