NATO se va alătura coaliţiei internaţionale împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (SI), a anunţat joi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, cu câteva ore înaintea summitului de la Bruxelles, la care va participa pentru prima oară preşedintele american Donald Trump, transmite AFP.
Această decizie, cerută de mult timp de SUA, care conduc coaliţia împotriva SI, 'va trimite un mesaj politic puternic de unitate în lupta împotriva terorismului', a dat asigurări Stoltenberg.
'Aceasta nu înseamnă că NATO se va angaja în operaţiuni de luptă', a precizat secretarul general.
Şefii de stat sau de guvern din cele 28 de state membre ale Alianţei se vor reuni joi după-amiază pentru o ceremonie de înmânare a cheilor noului sediu al NATO, apoi pentru un dejun de lucru.
Ei vor adopta un 'plan de acţiune' cu o serie de măsuri vizând intensificarea luptei antiteroriste, aşa cum a insistat preşedintele american.
Fiecare din cele 28 de state ale Alianţei participă deja parte cu titlu individual la coaliţia care întreprinde raiduri aeriene împotriva SI în Irak şi în Siria şi sprijină ofensivele la sol împotriva fiefurilor jihadiste de la Mosul (Irak) şi Raqqa (Siria).
Devenind membru deplin al coaliţiei, NATO va beneficia 'de o platformă mai bună pentru a se coordona' cu aceasta, a explicat Stoltenberg.
NATO va creşte numărul orelor de zbor al avioanelor sale radar AWACS în spaţiul aerian al Turciei, pentru supravegherea activităţii aeriene în Irak şi Siria, a precizat secretarul general.
Potrivit acestuia, o nouă celulă dedicată schimbului de informaţii privind reţelele teroriste, mai ales luptătorii jihadişti străini, va fi înfiinţată la cartierul general al Alianţei.
Sursa: www.agerpres.ro