NATO Left to right: NATO Secretary General Jens Stoltenberg with US President Donald Trump
NATO şi-a exprimat vineri sprijinul pentru retragerea Statelor Unite din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) semnat în 1987 cu Rusia, cerând Moscovei să revină în termen de şase luni la "respectarea deplină şi verificabilă" a obligaţiilor sale în materie de dezarmare, relatează AFP.
"Aliaţii sprijină pe deplin acest demers", a declarat NATO într-un comunicat, publicat imediat după anunţul SUA referitor la retragerea sa din acest tratat crucial.
Dacă Rusia "nu-şi onorează obligaţiile în baza Tratatului INF (...) de a reveni la respectarea deplină şi verificabilă înainte ca retragerea SUA să aibă efect, în şase luni, Moscova va purta întreaga responsabilitate pentru dispariţia tratatului", a apreciat Alianţa Nord-Atlantică.
"Continuăm să ne dorim o relaţie constructivă cu Rusia, atunci când acţiunile acesteia din urmă o vor permite", a spus organizaţia în comunicatul său.
Statele Unite au anunţat vineri retragerea începând de sâmbătă din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) semnat în 1987 cu Rusia, pe care o acuză că a încălcat acest acord.
"De mâine SUA îşi vor suspenda obligaţiile din cadrul tratatului INF şi vor începe procesul de retragere", care "se va încheia în şase luni, cu excepţia cazului în care Rusia îşi respectă obligaţiile, distrugându-şi toate rachetele, lansatoarele şi echipamentele care încalcă acest document", a subliniat preşedintele american Donald Trump într-un comunicat.
Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare, semnat pe 8 decembrie 1987, la Washington, de către fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov şi fostul preşedinte american Ronald Reagan, interzice Rusiei şi SUA utilizarea de rachete cu o rază de acţiune între 500 şi 5.500 de km şi a pus capăt crizei rachetelor declanşate în 1980 prin desfăşurarea de rachete sovietice SS-20 cu focoase nucleare ce erau îndreptate către capitale occidentale.
AGERPRES
Ungaria intră în cea mai grea perioadă de la începutul pandemiei. În următoarele două săptămâni spitalele vor fi supuse unei presiuni ca niciodată, a avertizat premierul Ungariei, Viktor Orban.
„Am doar...
Zeci de oameni au fost evacuați, joi, dintr-un bloc din Găești, județul Dâmbovița, din cauza mirosului puternic de gaz, informează Mediafax.
Pompierii din Găești au intervenit la un bloc unde se simțea...
Desființarea Planurilor Urbanistice Zonale va produce haos în Capitală, spune primarul Sectorului 3, Robert Negoiță. El îi cere edilului general, să retragă de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului...
Premierul Florin Cîţu a anunțat, joi, la evenimentul "Performerii anului 2020", organizat de Bursa de Valori Bucureşti, că România, împotriva tuturor celor care nu îi dădeau şanse, are o campanie de...
Consilierii generali ai USR PLUS au anunțat că vor vota pentru suspendarea PUZ-urilor coordonate de sectoare, afirmând că acesyea conține „prevederi derogatorii profund nocive, menite să continue dezvoltarea...
Anul acesta nimeni nu este dat afară, toată lumea își primește sporurile și aceleași salarii ca în 2020, spune premierul Florin Cîțu, ca reacție la amenințările sindicatelor că vor prelungi programul de...
În România, tulpina britanică este „oarecum sub control”, nu sunt efectele „devastatoare”, spune premierul Florin Cîțu, care apreciază, referitor la scenariile INSP, că „realitatea a fost de fiecare...
Președintele Klaus Iohannis participă, joi și vineri, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, unde principalele discuții vor fi despre pandemia de COVID-19 și lecțiile învățate, precum și cooperarea...
Moderna a anunţat că o versiune modificată a vaccinului său, dezvoltată special împotriva variantei sud-africane, este pregătită pentru testarea la oameni, scrie Mediafax
Compania americană Moderna a anu...
Restricții de circulație pe pe A1 Bucureşti - Piteşti pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii la carosabil, transmite Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Între...
O nouă tranșă de vaccin împotriva coronavirusului, respectiv 148.800 de doze de ser de la AstraZeneca, ajunge, joi, în România, pe cale terestră.
148.800 de doze de vaccin de la AstraZeneca sosește, joi, în R...
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, acuză că este supus zilnic unor atacuri din partea acelor „grupuri de interese care deodată se văd debranșate de la banii contribuabililor” : „Vestea proastă e de...
Nu-mi face vreo plăcere să-i sun pe Orban și Cîțu, dar o viață mai bună pentru copiii țării merită orice efort, spune liderul PSD, Marcel Ciolacu, pe pagina sa de socializare. Social-democrații cer majorarea ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis joi dimineaţa mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă densă şi gheţuş valabile în orele următoare în 16 de judeţe.
Potrivit...
Reportul la categoria I a jocului Joker este de peste 20,56 milioane de lei (peste 4,2 milioane de euro), iar la jocul Noroc reportul cumulat depăşeşte 2,43 milioane de lei (peste 498.500 de euro), în cadrul...