x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe New York-ul va interzice ţigările electronice în spaţiile publice

New York-ul va interzice ţigările electronice în spaţiile publice

de Istvan Deak    |    22 Dec 2013   •   19:08
New York-ul va interzice ţigările electronice în spaţiile publice

Municipalitatea din New York a decis să includă ţigara electronică în legislaţia sa antitabac, aceasta urmând să fie interzisă în spaţiile publice, inclusiv în restaurante sau clădirile de birouri, relatează Le Nouvel Observateur.

Măsurile lui Bloomberg

Această iniţiativă ar urma să fie ultima dintre numeroasele măsuri de luptă împotriva tabagismului sau a obezităţii luate de primarul în exerciţiu al New York-ului, Michael Bloomberg. Metropola americană a devenit de curând prima din SUA care a ridicat la 21 de ani vârsta legală permisă pentru vânzarea tutunului.
Consiliul Municipal a votat, cu 43 de voturi favorabile faţă de opt împotrivă, introducerea ţigării electronice în 'Smoke-Free Air Act'. Preşedintele Consiliului Municipal, Christine Quinn, a declarat că utilizarea în public a "e-ţigaretelor" riscă să submineze legislaţia antitabac întrucât, prin asemănarea lor cu ţigările tradiţionale, acestea ar putea face ca fumatul în locuri publice să pară din nou un lucru normal.

Împotriva e-ţigaretei

Împotriva ţigărilor electronice s-au mai ridicat voci în diverse state. Organizaţia internaţională pentru combaterea tuberculozei şi bolilor respiratorii (Uniunea) a luat atitudine împotriva ţigării electronice şi a făcut apel la 'reglementarea acestor produse în cel mai scurt timp'.

Organizaţia, cu sediul la Paris, îşi justifică luarea de poziţie prin potenţialul impact negativ al nicotinei asupra dezvoltării creierului la adolescenţi şi prin riscul de dependenţă de nicotină, pentru tinerii care nu sunt încă dependenţi de tutun.

Nimeni nu a demonstrat absenţa nocivităţii

“Niciun studiu ştiinţific nu a demonstrat absenţa efectelor nocive ale acestor produse”, a argumentat Uniunea într-un comunicat emis cu ocazia celei de-a 44-a conferinţe mondiale privind sănătatea respiratorie, organizată la Paris.

Organizaţia internaţională susţine ferm o reglementare mai strictă a fabricării, promovării şi vânzării ţigărilor electronice şi vrea ca aceste produse să fie incluse în categoria medicamentelor.

Dacă nu este posibilă clasarea e-ţigării în categoria medicamentelor, Uniunea solicită interzicerea reclamelor, vânzarea către minori şi utilizarea sa în locuri publice. De asemenea, cere afişarea substanţelor componente în detaliu pe etichete, precum şi mesaje de avertizare.

UE nu le vrea în farmacii

Un proiect european pentru includerea ţigării electronice în lista medicamentelor a fost respins la începutul lui octombrie de către Parlamentul European.
Autorităţile sanitare occidentale susţin că nu au suficiente date pentru a stabili impactul ţigării electronice — dispozitiv care emite vapori aromatizaţi conţinând nicotină — asupra sănătăţii omului pe termen mediu şi lung şi pentru a-i determina nivelul de siguranţă.

Mai puţin periculoase, totuşi

La rândul său, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) scria într-un document datat în luna iulie că “siguranţa ţigărilor electronice nu a fost dovedită ştiinţific”.
În acelaşi timp însă, cercetătorii şi medicii sunt de acord că nivelul de periculozitate al e-ţigărilor este mult mai mic decât cel al ţigărilor cu tutun, care ucid peste cinci milioane de persoane în fiecare an, conform OMS.
 

×
Subiecte în articol: tigari electronice new york