x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Nimeni nu bănuia că în locuința idilică, părinții își torturează cei 10 copii. Ororile descoperite de polițiști

Nimeni nu bănuia că în locuința idilică, părinții își torturează cei 10 copii. Ororile descoperite de polițiști

de Oana Pavelescu    |    17 Mai 2018   •   14:06
Nimeni nu bănuia că în locuința idilică, părinții își torturează cei 10 copii. Ororile descoperite de polițiști

Din afară, locuința familiei cu 10 copii părea un colț de rai californian. Nimeni nu bănuia că dincolo de zidurile casei copii aveau parte de cele mai crâncene torturi.

Cuplul obișnuia să bată copii, să-i stranguleze, să tragă în ei cu arbaleta sau arma cu bile. Tortura cea mai îngrozitoare la care erau supuși copii este folosită frecvent de grupările teroriste și anume, simularea înecului.

Aceste informații înfiorătoare au fost aflate de anchetatori atunci când au audiat copiii.

Bărbatul și femeia au fost arestați în luna martie a.c. dintr-o întâmplare după ce au reclamat că unul din fii lor a dispărut de acasă. Polițiștii au devenit bănuitori după ce au găsit copilul dormind într-o tufă.

Autoritățile au avut un șoc atunci când au pătruns în locuința familiei. Interiorul era plin de gunoaie, fecale umane și animale.
Polițiștii au găsit cei 10 copii îngrămădiți unul în celălalt, îngroziți. Copiii au pe corpuri cicatrici, urme lăsate de bătăi dar și semne că au avut membrele rupte. Toți cei 10 copii au fost preluați de autorități, relatează AFP.

Femeia, în vârstă de 31 de ani, a fost acuzată de 9 infracțiuni  iar bărbatul, în vârstă de 29 de ani, a fost acuzat de tortură.

Procurorii spun să niciunul din copii nu a fost înscris la școală, în condițiile în care legea californiană prevede că numai în cazuri excepționale copiii nu trebuie dați la școală.

Cuplul a fost arestat pe 31 martie 2018 în locuința lor din Fairfield, în nordul orașului San Francisco. Inițial cei doi au fost acuzați numai de neglijență însă acum amândoi sunt acuzați de 9 infracțiuni de abuz asupra minorului.

×
Subiecte în articol: 10 copii torturati