x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Noile tehnologii militare ruseşti, de la teste în poligon la condiţii de luptă în Siria

Noile tehnologii militare ruseşti, de la teste în poligon la condiţii de luptă în Siria

08 Oct 2015   •   08:15
Noile tehnologii militare ruseşti, de la teste în poligon la condiţii de luptă în Siria

Ministerul rus al Apărării a publicat miercuri o înregistrare video arătând prima utilizare în luptă a rachetelor sale de croazieră Kalibr, concurente ale Tomahawk-urilor americane.

Patru nave de război ruseşti au tras miercuri 26 de rachete cu înaltă precizie Kalibr-NK, concurente ale Tomahawk-urilor americane, împotriva unor obiective ale grupului terorist Statul Islamic (SI) în Siria, a anunţat ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, preşedintelui Vladimir Putin, potrivit agenţiei de presă Sputniknews.com.

'Flotila din Marea Caspică s-a alăturat miercuri aviaţiei ruseşti care luptă împotriva teroriştilor. Patru nave au tras 26 de rachete de croazieră ambarcate Kalibr care au distrus 11 ţinte' la o distanţă de 1.500 km, a indicat Şoigu.

Rachetele au lovit în special uzine în care se produceau obuze şi explozibile, posturi de comandă, depozite de muniţii, de combustibil şi de arme, precum şi tabere de antrenament ale teroriştilor.

Misiunea a fost îndeplinită de fregata Daghestan şi de corvetele lansatoare de rachete Grad Sviajsk, Uglici şi Veliki Ustiug. Fregata Daghestan, prima navă rusească dotată cu rachete Kalibr-NK, a fost şi prima care le-a lansat împotriva teroriştilor din SI.

Potrivit unui responsabil al industriei ruseşti a apărării, 'este prima utilizare a acestor rachete în condiţii de luptă reală. Tirurile precedente cu rachete Kalibr au avut loc în cadrul exerciţiilor şi al tirurilor de antrenament'.

'Rachetele Kalibr seamănă îndeaproape cu rachetele de croazieră ambarcate americane Tomahawk. Dar sistemul rusesc este mai recent, el cuprinde rachete mai variate, inclusiv supersonice, antinavale şi altele. Rachetele ruseşti au, între altele, o rază de acţiune mai mare', a adăugat responsabilul.

Racheta de croazieră cu înaltă precizie Kalibr-NK este destinată navelor de suprafaţă. Potrivit experţilor militari, ea are o rază de acţiune de cel puţin 2.600 km pentru ţinte terestre şi de 350 km pentru ţinte navale. Rachetele de tip Kalibr (cod NATO: SS-N-27 Sizzler) au între altele o versiune pentru submarine, Kalibr-PL, cu care este dotat submarinul nuclear K-560 Severodvinsk.

Forţele aeriene ruseşti efectuează, din 30 septembrie, atacuri asupra obiectivelor SI în Siria la cererea preşedintelui Bashar al-Assad. Grupul aerian cuprinde 50 de avioane, între care Su-24M, Su-25 şi noile Su-34 polivalente.

AGERPRES 

×