Noul videoclip al lui David Bowie la piesa "The next day" a fost blocat temporar de YouTube din cauza faptului că a încălcat condiţiile site-ului, scrie Sky News. Măsura a fost ridicată după ce reprezentanţii YouTube au declarat că a fost o greşeală.
"Din cauza volumului imens de material video, câteodată, se mai fac şi greşeli. În momentul în care ni s-a adus în atenţie faptul că videoclipul a fost scos de pe site, am luat imediat măsuri", a declarat un purtător de cuvânt al companiei.
Clipul a fost regizat de Floria Sigismundi, iar Bowie apare în rol de Hristos într-un bar ce seamănă cu un soi de "bordel al Bisericii".
Gary Oldman este un preot ce se roagă pentru sufletul lui Marion Cotillard, o prostituată. În imagini mai apare şi un calugar care se autoflagelează şi un cardinal care oferă bani unor fete care dansează.