x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Numărul de noi solicitări de ajutor de șomaj din SUA urcă la maximul a opt luni

Numărul de noi solicitări de ajutor de șomaj din SUA urcă la maximul a opt luni

15 Iul 2022   •   12:00
Numărul de noi solicitări de ajutor de șomaj din SUA urcă la maximul a opt luni

Numărul americanilor care au depus noi cereri de ajutor de șomaj a crescut săptămâna trecută până la un maxim al ultimelor opt luni, sugerând o oarecare răcire a pieței muncii pe fondul creșterii ratelor dobânzilor și al înăspririi condițiilor financiare, scrie Reuters.

În pofida celei de-a doua creșteri săptămânale consecutive a cererilor raportate joi de Departamentul Muncii, condițiile de pe piața muncii rămân strânse, cu foarte puține persoane înscrise pe listele de șomaj. Solicitările la nivelurile actuale nu sunt în concordanță cu o recesiune iminentă, au declarat economiștii. Rezerva Federală majorează costurile de împrumut pentru a reduce cererea de lucrători și, în cele din urmă, pentru a încetini economia în general, în timp ce se luptă pentru a aduce inflația la ținta de 2%.

Solicitările inițiale pentru ajutoare de șomaj de stat au crescut cu 9.000, ajungând la 244.000, ajustate sezonier, în săptămâna încheiată la 9 iulie, cel mai ridicat nivel de la jumătatea lunii noiembrie 2021. Economiștii intervievați de Reuters prognozaseră 235.000 de cereri pentru ultima săptămână.

Au fost raportate concedieri în industria imobiliară și în industria prelucrătoare, sensibile la rata dobânzii.

Au existat creșteri notabile în Kentucky, Indiana, Ohio, Connecticut, Pennsylvania și Arizona, unele dintre acestea putând fi legate de industria auto. În mod normal, producătorii de automobile opresc fabricile de asamblare pentru retehnologizarea anuală la începutul lunii iulie, deși o penurie globală de semiconductori i-a forțat pe mulți dintre ei să își ajusteze programul. California, Georgia și New Jersey au raportat scăderi semnificative ale cererilor de despăgubire.

Guvernul a raportat vinerea trecută că economia a creat 372.000 de locuri de muncă în iunie, iar o măsură mai largă a șomajului a scăzut la un minim record.

Având în vedere că piața muncii este în continuare tensionată, iar inflația nu dă semne de diminuare, Fed va majora rata dobânzii de politică monetară cu încă 75 de puncte de bază la sfârșitul acestei luni. Acest lucru a fost întărit de guvernatorul Fed, Christopher Waller, care a declarat joi că susține o majorare cu 75 de puncte de bază la ședința din 26-27 iulie.

Un raport separat al Departamentului Muncii a arătat, de asemenea, o accelerare a prețurilor de producție în luna iunie. Aceste date au urmat după ce miercuri s-a aflat că inflația a urcat la 9,1% în iunie, cea mai mare creștere din noiembrie 1981.

Fed a majorat rata dobânzii overnight cu 150 puncte de bază din martie.

Dar există speranțe că inflația ar putea atinge un vârf în curând. Prețul petrolului brut a scăzut brusc, prețul de referință la nivel mondial, Brent, tranzacționându-se sub 100 de dolari pe baril, după ce în martie a urcat până la 139 de dolari, nivel apropiat de maximul istoric atins în 2008. Și alte prețuri ale materiilor prime sunt în scădere.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: somaj