O femeie de cetăţenie română se află printre persoanele rănite în accidentul feroviar din Germania, starea sa fiind gravă, dar stabilă, se arată într-un răspuns al Ministerului Afacerilor Externe la solicitarea AGERPRES.
"Potrivit informaţiilor primite în cursul acestei zile de către Oficiul consular român din partea reprezentanţilor poliţiei locale, printre persoanele accidentate a fost identificată şi o femeie de cetăţenie română. În prezent, aceasta este internată într-o unitate medicală, starea sa fiind gravă, dar stabilă", a precizat miercuri MAE.
Sursa citată adaugă că, în urma coliziunii celor două trenuri, care a avut loc marţi în landul Bavaria, din sudul Germaniei, Consulatul General al României la Munchen a întreprins demersurile specifice pe lângă autorităţile competente locale pentru a verifica dacă în accident au fost afectaţi cetăţeni români.
"Consulatul General al României la Munchen este în permanentă legătură cu familia cetăţenei române şi cu reprezentanţii spitalului în care aceasta este internată, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară de specialitate, în limita competenţelor legale", se mai arată în răspunsul MAE.
Poliţia germană a anunţat, miercuri dimineaţa, încheierea operaţiunii de căutare a eventualilor supravieţuitori în urma accidentului feroviar produs marţi în sudul Germaniei şi soldat cu 10 morţi şi 81 de răniţi, transmite DPA.
Sursa: Agerpres