x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Obama: Eforturile împotriva SI se intensifică, dar trebuie să fie mai rapide

Obama: Eforturile împotriva SI se intensifică, dar trebuie să fie mai rapide

14 Dec 2015   •   21:31
Obama: Eforturile împotriva SI se intensifică, dar trebuie să fie mai rapide

Preşedintele american Barack Obama a declarat luni că SUA şi aliaţii lor au lovit gruparea Statul Islamic 'mai puternic ca niciodată' în Irak şi în Siria, subliniind că progresele trebuie să fie 'mai rapide', relatează AFP.

'Aceasta continuă să fie o luptă dificilă', a declarat preşedintele SUA, subliniind că jihadiştii folosesc 'oameni, femei şi copii fără apărare drept scuturi umane'. 'Noi îi lovim mai puternic ca niciodată', a menţionat preşedintele american la Pentagon, unde a avut loc o reuniune a Consiliului de securitate naţională. 'Cu cât mai slabi vor fi, cu atât mai dificil va fi pentru membrii SI să facă propagandă în lume', a adăugat el.

La opt zile după un discurs solemn rostit la Biroul Oval, Barack Obama a anunţat că ministrul american al apărării Ashton Carter se va deplasa de luni în Orientul Mijlociu 'pentru a lucra cu partenerii coaliţiei în vederea obţinerii de mai multe contribuţii militare'.

'SI a pierdut mii de kilometri pătraţi din teritoriile pe care le controlează în Siria (...) În numeroase locuri, ei şi-au pierdut libertatea de acţiune deoarece ştiu că dacă îşi adună forţele, îi vom elimina (...) Din vară, SI nu a reuşit o singură operaţiune de anvergură, fie în Irak sau Siria', a adăugat el. 'Totuşi, suntem conştienţi de faptul că progresele trebuie să fie mai rapide', a adăugat liderul de la Casa Albă, subliniind că numeroşi irakieni şi sirieni trăiesc sub regimul 'terorii'.

Coaliţia internaţională condusă de SUA lansează lovituri aeriene în Irak şi Siria, încercând în special să dezmembreze gruparea SI prin eliminarea unor responsabili ai acesteia. 'Liderii SI nu se pot ascunde', a avertizat Barack Obama. Potrivit unui sondaj recent realizat de CNN/ORC, mai mult de doi americani din trei (68%) consideră că riposta militară în faţa SI nu este suficient de agresivă şi 60% dintre persoanele intervievate dezaprobă modul în care preşedintele american gestionează ameninţarea teroristă.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: barack obama statul islamic isis si eforturi