x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Oscar Pistorius le propune un acord financiar părinţilor iubitei sale, pe care a ucis-o

Oscar Pistorius le propune un acord financiar părinţilor iubitei sale, pe care a ucis-o

20 Aug 2013   •   16:03
Oscar Pistorius le propune un acord financiar părinţilor iubitei sale, pe care a ucis-o

Campionul paralimpic Oscar Pistorius încearcă să ajungă la un aranjament financiar pe cale amiabilă cu părinţii logodnicei sale Reeva Steenkamp, pe care a ucis-o la 14 februarie, pentru a evita astfel un proces civil, anunţă un cotidian sud-african, citat de AFP.

Kenny Oldwage, unul dintre avocaţii lui Pistorius, contactat de The Times, a refuzat să confirme informaţia şi nu a făcut niciun comentariu. Potrivit jurnalului, avocaţii sportivului vor ca acest caz să fie rezolvat înainte de deschiderea procesului penal, care urmează să aibă loc în martie 2014. Ei propun despăgubiri pentru pierderea veniturilor şi prejudiciu moral.
Reeva Steenkamp, care ar fi împlinit 30 de ani la 19 august, era un model cunoscut în Africa de Sud şi avea o situaţie financiară foarte bună. Ea îşi ajuta din punct de vedere financiar părinţii pensionari.

Presa sud-africană afirmă că părinţii solicită pagube în civil de trei milioane de ranzi (220.000 de euro).

Reeva Steenkamp a fost împuşcată de Oscar Pistorius în noaptea de 13 spre 14 februarie, în locuinţa sportivului din Pretoria.

În vârstă de 26 de ani, Pistorius nu a negat niciodată că a împuşcat-o pe Reeva Steenkamp. Dar susţine încă din prima zi că este vorba despre o neînţelegere. El spune că a crezut că în casă i-au intrat hoţi şi că a tras focuri de armă fără să ştie că Reeva s-a trezit pentru a merge la baie. În cadrul audierilor preliminare din februarie, acuzarea a încercat să demonstreze însă că Pistorius ştia perfect cine era victima sa şi că împuşcăturile au venit ca urmare a unei dispute.


×