x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Biden se va întâlni cu rudele americanilor ținuți ostatici de Hamas

Biden se va întâlni cu rudele americanilor ținuți ostatici de Hamas

de Redacția Jurnalul    |    14 Dec 2023   •   21:00
Biden se va întâlni cu rudele americanilor ținuți ostatici de Hamas
Sursa foto: Hepta

Președintele SUA, Joe Biden, a planificat să primească miercuri membrii de familie ai americanilor ținuți ostatici de Hamas în Fâșia Gaza, potrivit Reuters.

Rudele tuturor celor opt americani care sunt considerați dispăruți după atacul mortal comis de gruparea militantă palestiniană Hamas pe 7 octombrie împotriva Israelului ar urma să participe la o întâlnire la Casa Albă cu președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a declarat un înalt oficial al administrației Biden, pentru sursa citată.

În urma unui armistițiu de șapte zile, peste 100 de ostatici au fost eliberați, inclusiv patru americani. Restul sunt încă ținuți ostatici, fără a fi cunoscute detalii despre locația în care se află, în timp ce Israelul bombardează ascunzătorile și punctele de comandă ale Hamas.

„Joe Biden s-a implicat personal în problema ostaticilor și a vorbit de mai multe ori cu premierul israelian Benjamin Netanyahu și cu emirul Qatarului despre cum să asigure eliberarea acestora”, a declarat oficialul administrației.

De asemenea, consilierul pe probleme de securitate națională, Jake Sullivan, s-a întâlnit în repetate rânduri cu familiile ostaticilor, a precizat oficialul, și se așteaptă să discute despre ostatici în timpul călătoriei sale în Israel din această săptămână.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: ostatici familii biden