Sfântul Părinte l-a adăpostit în dioceza sa, în 1980, când era arhiepiscop de Munchen, pe un presupus preot pedofil, pentru ca acesta să urmeze aici o terapie. "La cererea episcopului de Essen, abatele H. a fost adăpostit în arhiepiscopia Munchen şi Freising în ianuarie 1980", anunţă un comunicat al Arhiepiscopiei Munchenului, al cărei titlular a fost, din 1977 până în 1982, Josef Ratzinger, actualul suveran pontif.
"El a decis în 1980 să acordăm adăpost într-o parohie abatelui H. pentru ca acesta să poată urma o terapie. Fostul arhiepiscop a participat la luarea deciziei", mai spune comunicatul, confirmând informaţiile publicate de cotidianul Süddeutsche Zeitung. În ciuda acestei recomandări de a urma o terapie şi a suspiciunilor de abuzuri sexuale care planau asupra lui, "abatele a fost numit pe o durată nedeterminată ca asistent al parohului într-o parohie a diocezei Munchen de către vicarul general de atunci, Gerhard Gruber", subliniază comunicatul.
În iunie 1986, abatele a fost condamnat la 18 luni închisoare cu suspendare şi la plata unei amenzi de 4.000 de mărci germane (2.045 de euro) pentru abuzuri sexuale comise asupra minorilor. Tribunalul i-a ordonat, de asemenea, să facă psihoterapie. De atunci, el este încă în activitate în Bavaria, dar autorităţile episcopale nu au cunoştinţă de niciun alt incident, potrivit comunicatului Arhiepiscopiei.
"Încredinţarea în repetate rânduri a unor funcţii spirituale pentru abatele H. a fost o gravă eroare. Îmi asum întreaga responsabilitate", a declarat monseniorul Gruber, citat în comunicat. "Regret profund că această decizie ar fi putut duce la abuzuri asupra adolescenţilor şi cer iertare tuturor celor cărora le-a fost adus un prejudiciu", a adăugat el.
Întrebat despre acest caz, Vaticanul a răspuns, prin purtătorul său de cuvânt, preotul Frederico Lombardi, că "totul a fost explicat" prin comunicatul Arhiepiscopiei şi a reamintit că monseniorul Gruber şi-a asumat responsabilitatea.
Josef Ratzinger a devenit papa Benedict al XVI-lea în 2005.
Din noiembrie 1986 până în octombrie 1987, preotul H. a oficiat, în calitate de abate, într-o casă a pensionarilor, apoi a fost numit abate şi apoi administrator al consiliului parohial din comuna Garching.
"Pentru reafectarea sa în funcţii spirituale, pedeapsa relativ clementă pronunţată de tribunalul din Ebersberg şi avizul psihologului au fost, fără îndoială, determinante", subliniază arhiepiscopul.
Biserica catolică germană este zguduită de la sfârşitul lunii ianuarie de scandaluri răsunătoare de pedofilie, care au ajuns chiar şi la corul de copii de la Ratisbonne, condus timp de 30 de ani de fratele papei, monseniorul Georg Ratzinger, scrie replicaonline.ro. Vineri, şeful Bisericii catolice germane, arhiepiscopul Robert Zollitsch, s-a întâlnit cu Papa. Benedict al XVI-lea şi-a exprimat sprijinul pentru Biserica germană, pentru modul în care a gestionat scandalul actelor de pedofilie comise în sânul său, în timp ce Zollitsch şi-a cerut din nou scuze faţă de victime.
Papa a fost "foarte mişcat" de ceea ce i-a spus Zollitsch, care i-a vorbit despre emoţia episcopilor germani în faţa acestor abuzuri în privinţa cărora "trebuie făcută lumină", pentru că "victimele au dreptul la aceasta", după cum a declarat Înaltul prelat.
Scandalurile afectează în prezent 19 dintre cele 27 de dioceze catolice din Germania. Biserica a promis că va face lumină asupra tuturor acuzaţiilor, "inclusiv în cazul celor pentru care faptele au fost prescrise".
Citește pe Antena3.ro