Încă de la primele ore ale dimineţii, înarmaţi cu steagurile Belgiei şi ale Vaticanului, mii de credincioşi - puţin peste 40.000, potrivit autorităţilor - au umplut stadionul Regele Baudouin din Bruxelles.
Sub un soare strălucitor, suveranul pontif, în vârstă de 87 de ani, a făcut turul stadionului la bordul papamobilului, aclamat de credincioşii care şi-au unit glasurile entuziaste cu muzica de orgă ce răsuna pe stadion.
În omilia pe care a rostit-o, papa a afirmat că ''a ascultat suferinţele'' a 17 victime ale violenţelor sexuale cu care s-a întâlnit vineri.
''Cer tuturor, episcopilor, să nu disimuleze abuzurile, să condamne agresorii şi să-i ajute să se vindece de această maladie'', a spus papa abătându-se de la textul scris.
''Răul nu poate fi ascuns, răul trebuie scos la lumină, să fie cunoscut... ca agresorul să fie judecat, fie că e laic sau episcop'', a adăugat el, cuvinte întâmpinate cu trei salve de aplauze din tribune.
În decursul vizitei sale de trei zile, prima efectuată în Belgia de un suveran pontif după cea a papei Ioan Paul al II-lea în 1995, Francisc a fost de asemenea întrebat despre primirea persoanelor LGBT+ în rândul bisericii sau despre rolul femeilor în Biserică, teme care au pus în lumină aşteptările mari ale catolicilor belgieni în faţa unei doctrine considerată de unii prea paseistă.
Sâmbătă, răspunsul său în legătură cu rolul femeilor a suscitat decepţie şi neînţelegeri în sânul universităţii catolice francofone Louvain-la-Neuve (UCL), care a criticat ''poziţia reductivă'' a papei.
''Nu înţeleg de ce femeile nu pot deveni preoţi. A fost un lucru instaurat întrucât era înrădăcinat în societate la acel moment, dar acum am evoluat'', a declarat pentru AFP Alice Vanwijnsberghe, o studentă de 18 ani originară din Louvain şi care a venit la slujbă după ce a asistat la un festival alături de 6.000 de tineri catolici.
Ea a recunoscut cu toate acestea că subiectul este ''delicat şi complicat'' întrucât ar putea crea o schismă în sânul Bisericii.
''Ceea ce mă impresionează la papa Francisc (...) este că transmite diverse valori. Este într-un fel un papă al surprizelor şi este alături de oamenii defavorizaţi'', a spus, la rândul său, Olivier Caillet, de 44 de ani, un rezident din Bruxelles care a venit alături de soţia sa şi unul din fiii lor.
''Iar pe problema migraţiei, deschide posibilităţi, încearcă să schimbe conştiinţa oamenilor astfel încât să nu închidem frontierele asemenea barierelor'', a adăugate el.
Papa va părăsi Bruxelles-ul la amiază şi va ţine tradiţionala sa conferinţă de presă la bordul avionului care îl va aduce înapoi la Roma, unde este aşteptat aproximativ la ora locală 15:00 (13:00 GMT).
AGERPRES