Patru discursuri, o Sfântă Liturghie în aer liber cu omilie, întâlniri cu autoritățile religioase și civile, dar și inaugurarea Casei milostivirii marchează agenda călătoriei apostolice pe care papa Francisc o efectuează în Mongolia în perioadae 31 august – 4 septembrie 2023 sub motto-ul „A spera împreună”.
Potrivit programului oficial al călătoriei apostolice în patria lui Ginghis Han, papa Francisc pleacă de la Roma joi, 31 august 2023, la ora 18.30, de la aeroportul Fiumicino și ajunge în capitala Mongoliei, Ulan Bator (Ulaanbaatar), vineri, 1 septembrie a.c., la ora locală 10.00, când are loc și primirea oficială.
Agenda propriu-zisă a călătoriei începe sâmbătă, 2 septembrie a.c., cu ceremonia de bun venit, programată la ora locală 9.00, în Piața Sukhbaatar din capitala țării. La ora 9.30, papa efectuează o vizită de curtoazie la președintele Mongoliei, iar la 10.20 are o întâlnire cu autoritățile, reprezentanții societății civile și membrii Corpului diplomatic, în Sala „Ikh Mongol” din Palatul de Stat, unde prezintă primul discurs al vizitei. La ora 11.00, papa are o întâlnire cu Marele Hural de Stat, iar câteva zeci de minute mai târziu, cu premierul mongol. Agenda de sâmbătă se încheie cu întâlnirea cu episcopii, preoții, misionarii, persoanele consacrate și lucrătorii pastorali – programată în catedrala Sfinții Petru și Pavel – când papa prezintă al doilea discurs al vizitei.
Duminică, 3 septembrie a.c., papa are o întâlnire ecumenică și inter-religioasă la „Hun Theatre” din capitala Mongoliei, unde prezintă al treilea discurs al călătoriei. În aceeași zi, la ora 16.00, papa prezidează Sfânta Liturghie la „Steppe Arena” din Ulan Bator, când prezintă omilia celebrării euharistice.
Ultima zi a călătoriei apostolice în Mongolia este marcată de întâlnirea papei Francisc cu lucrătorii din domeniul carității și de inaugurarea Casei Milostivirii, programată la ora locală 9.30, când papa prezintă al patrulea și ultimul discurs al vizitei. La ora 11.30 are loc ceremonia de rămas bun, pe aeroportul internațional „Ginghis Han” din Ulan Bator, urmată de plecarea aeronavei oficiale către Roma, unde sosirea este programată în aceeași zi, la ora locală 17.20, pe aeroportul internațional „Leonardo Da Vinci” din Fiumicino.
În alegerea motto-ului călătoriei apostolice în Mongolia, „A spera împreună”, s-a dorit evidențierea îndoitei semnificații a călătoriei: o vizită pastorală și o vizită de stat. S-a optat, prin urmare, în favoarea unei virtuți creștine – speranța – dar împărtășită de o manieră amplă în mediile non-creștine, punându-i alături adverbul „împreună” pentru a sublinia importanța colaborării bilaterale dintre Sfântul Scaun și Mongolia. „A spera împreună” reprezintă, de aceea, un ideal comun, dar și un element care poate caracteriza această călătorie apostolică: prezența Sfântului Părinte reprezintă pentru această mică porțiune a poporului lui Dumnezeu un semn de mare speranță și de încurajare, iar pe de altă parte, Biserica din Mongolia, prin dimensiunile ei mici și prezența ei marginală, poate oferi un semn de speranță pentru Biserica universală, notează vaticannews.va
La începutul lunii august, Sfântul Părinte efectuează o călătorie apostolică în Portugalia cu ocazia Zilei mondiale a tineretului de la Lisabona. Vizita pastorală și de stat a papei Francisc în Mongolia reprezintă a 43-a călătorie apostolică internațională a pontificatului său.
(sursa: Mediafax)