Paradox: sa faci naveta in Romania

A plecat din Romania pentru ca Securitatea nu-i dadea pace. Refuzase sa toarne pe altii. A trecut inot, in noiembrie, Canalul Cerna-Bega, pana in Iugoslavia. Astazi, romanul Florian Peretz este directorul general al diviziei din Oradea a unui constructor italian de autoturisme.

Dumnezeu l-a purtat pe Florian Peretz si prin multe vai. Dar l-a urcat si pe varful dealului, spune el cand rememoreaza toate intamplarile care l-au adus acolo unde este acum: cetatean american si unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din Diaspora romaneasca. Asa crede el, ca Dumnezeu a avut un plan pentru el. Caci altfel n-ar fi trecut cu bine prin toate rautatile regimului comunist.

MEMBRU DE PARTID "POCAIT". Peretz a parasit Romania in 1985 pentru ca securistii nu-i dadeau pace. Si opresiunile erau pe fata. De ce? Povestea a inceput cu primul lui loc de munca: regionala de cai ferate de la Galati. Abia iesit de pe bancile Politehnicii de la Timisoara, oradeanul a ajuns foarte repede sef de depou. "Se facea contrabanda cu cafea, tigari si altele. Cam o data la sase luni se schimba seful si s-au gandit sa ma puna pe mine", povesteste inginerul. Sefia nu a fost o veste buna pana la urma. Nu putea sa fie sef fara sa fie si membru de partid. A zis nu la inceput. "Era in opozitie cu tot ce credeam eu. A venit la mine secretarul de partid pe depou si mi-a zis, tin minte si acum, ca nu pot sa fiu sef fara sa fiu membru. Am zis ca eu sunt pocait, sunt penticostal, nu pot fi si membru de partid." Dar n-a contat. L-au facut membru, dar fara carnet. N-a avut carnet timp de un an. La sedinte era privit ciudat pentru ca nu avea dovada.

A REFUZAT "STEFAN GHEORGHIU". Dupa un an a avut o surpriza. A venit secretarul cu un zambet larg pe fata si-a zis ca trebuie sa plece patru ani la "Stefan Gheorghiu", scoala de partid. "Am stat, m-am uitat la el, am simtit ca ma furnica. «Da’ nu va bucurati?», m-a intrebat el. Am zis ca sunt uluit." Nimeni nu-i spusese ca i s-a facut un dosar, habar n-avea ca fusesera la parinti, ii intrebasera rudele si vecinii fara ca ei sa-si dea seama. A mers acasa, i-a spus sotiei, Mia, si s-au rugat. Au plecat la Oradea. Acolo a gasit un post liber de mecanic-sef la intreprinderea unde lucra unul din fratii sai. A cerut transferul de la Galati, spre uluirea conducerii. In 30 de zile a plecat cu toate bagajele la Oradea. Sotia si-a dat demisia din invatamant atunci. N-a mai putut niciodata fi invatatoare din nou.

A fost cateva luni sef de atelier la un autoservice. Si el, si muncitorii lucrau pe acord, erau platiti in functie de cat produceau. A castigat 5.000 de lei pe luna atunci, iar muncitorii aveau salariile mai mari decat daca ar fi avut salariu fix. Dar l-au dat afara. S-a intors din delegatie de la Bucuresti si a gasit la poarta atelierului un afis: "Cine ii da voie inginerului Peretz sa intre in fabrica va fi dat afara". A stat fara serviciu timp de doua luni. A mers in audienta la prim-secretar. Timp de doua luni, in fiecare luni, se programa in audienta si prim-secretarul nu-l primea. In cele din urma l-a primit, iar dupa cateva zile s-a si angajat la Compania de Constructii din Oradea. Directorul era prieten cu prim-secretarul. I-au dat apartament.

SECURITATEA. Intre timp, comunitatea bisericii pe care o frecventa a hotarat sa-l unga pastor. O mare bucurie. Dar imediat l-au chemat la Securitate si i-au propus sa "colaboreze". A refuzat. "Aveam mereu probleme cu radarul. Ma oprea mereu Militia. Am luat 750 de lei amenda pentru o singura asa-zisa depasire de viteza. M-au oprit odata cand eram in spatele unor masini care mergeau la nunta. Mai mult de 50 la ora nu aveam. Dar m-au oprit pe mine. Era un fost coleg de-al meu, care mi-a spus: «Sa parchezi masina undeva si sa nu mai circuli cu ea. Atat pot sa-ti spun». Am izbucnit in plans."

Colonelul de securitate venea des la birou. Directorul i-a spus ca mereu i se ordona sa-l dea afara. Peretz era si urmarit. Atunci i-a spus directorul sa-si ia concediu. Poate intr-o luna uitau de el.

PLECAREA. "A fost voia lui Dumnezeu. Un semn de la el", povesteste Peretz. Un batran care a venit la biserica i-a spus dupa o rugaciune ca trebuie sa plece din Romania. Mia n-a fost de acord. Dar batranul a venit la ei acasa si a convins-o pe femeie ca asta era voia Domnului, spune romanul. Cutitul ii ajunsese la os. A mers la rude, la socri si la parinti. "Cumnata si-a dat seama ca se intampla ceva. «De ce imi strangi asa mana?», m-a intrebat."

A hotarat ca trebuie sa plece. Nu avea bani. Ca sa treci la iugoslavi trebuia sa platesti bani grei: 60.000 de lei de persoana. Avea un prieten, medic, care voia sa plece cu el. Dar n-avea bani. A gasit un baiat care voia si el sa treaca granita. Tanarul a obtinut cateva sute de mii de lei. Pentru Peretz, un frate al lui si pentru el.

Seara si-a luat ramas bun de la copii. Marius avea 9 ani, Florenta avea 10, iar Georgiana, 1 an si 8 luni. "Le-am dat celor mari bani sa mearga la film si i-am pupat. Georgiana parca a simtit si asa m-a prins de picior, strans…", spune Peretz un pic jenat ca i-au dat lacrimile.

S-au intalnit cu calauza dincolo de aeroportul din Oradea si au plecat spre Timisoara, unde ii astepta o alta calauza. Era beata. "Ati venit prea tarziu", a spus. "A plouat mult si sunt inundatii. Nu puteti trece."

IUGOSLAVIA. Peretz a refuzat sa se intoarca. Au plecat catre Canalul Bega-Cerna ca sa treaca la Banatsko Novo Selo. Peretz a sarit in apa. Era 28 noiembrie. A trecut o data, s-a intors, i-a luat pe doi, i-a trecut dincolo, s-a intors si dupa fratele sau, dar cand sa se urce si el pe mal n-a mai putut. Ii intepenisera picioarele de frig. L-au scos ceilalti si a trebuit sa fuga 3 kilometri. Au ajuns in sat si un barbat de acolo, pe care nu l-au putut pacali ca erau turisti francezi, i-a ajutat sa scape de un altul care voia sa-i predea politiei si sa ajunga la Belgrad cu autobuzul. "La Belgrad e precum e azi in Italia. Erau romani peste tot. Unul ne-a spus sa ne predam Politiei. Ne-au bagat la puscarie doua saptamani. Apoi am mers in tabara de refugiati, tot un fel de puscarie. Timp de 9 luni." In America a ajuns in 1986, la 15 august, dupa ce a cerut azil politic. A inceput o viata noua la Detroit, cu un geamantan mic in care avea o camasa si o cravata.

SCAPAREA

"A venit la mine secretarul de partid pe depou si mi-a zis, tin minte si acum, ca nu pot sa fiu sef fara sa fiu membru. Am zis ca eu sunt pocait…"

GHINION

"Aveam mereu probleme cu radarul. Ma oprea mereu Militia. Am luat 750 de lei amenda pentru o singura asa-zisa depasire de viteza. Mai mult de 50 la ora nu aveam"

Semn

"A fost voia lui Dumnezeu. Un semn de la el. Un batran care a venit la biserica mi-a spus, dupa o rugaciune, ca trebuie sa plec din Romania" - Florian Peretz

EVOLUTIE

In America, Florian Peretz a inceput de jos, de la o benzinarie, unde spala geamuri si verifica uleiul la motoare. In doua saptamani a reusit sa-si gaseasca de lucru la un restaurant. Apoi a vandut vase, oale. A ajuns cel mai bun din retea in doua luni. Facea reduceri. Familia a ajuns in America, dupa ce i-a fost aprobata cererea de reintregire a familiei, in iulie 1987. Sotia l-a ajutat si ea la munca la restaurant. Copiii mergeau la scoala bilingva. Erau multi romani in Detroit si faceau ore si in romana. Un roman, Jean Badoi, a aflat ca e inginer si i-a oferit o slujba de proiectant de masini industriale. I-a fost teama ca nu stia engleza bine si a cerut sa lucreze o luna degeaba. Dupa doua saptamani i-au oferit 10 dolari pe ora. Dupa un an a plecat ca instructor cu 19 dolari pe ora. A fost promovat senior designer, apoi senior engineer. I-au recunoscut studiile. Intre timp si-a infiintat si o firma. In 1993 a devenit cetatean american. Lucra 20 de ore pe zi, pana la 5 era la slujba, apoi avea curs la facultate, la masterat, apoi, pana la 2 noaptea ii invata pe alti romani sa proiecteze masini. A venit in Romania de mai multe ori. A adus primele calculatoare intr-o geanta. A facut o filiala a firmei la Oradea. A vandut 50% din actiuni unei firme care a fost apoi preluata de italieni. Italienii i-au cerut sa vanda si restul si l-au facut director general pe Romania.