x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Parastas transformat în răscoală, la Baltimore. Mii de polițiști pe străzi

Parastas transformat în răscoală, la Baltimore. Mii de polițiști pe străzi

29 Apr 2015   •   09:09

Rănirea gravă şi ulterior decesul unui american negru din oraşul Baltimore au dus la răscoale de stradă care s-au soldat cu numeroase jafuri şi distrugeri. Ieri, 15 poliţişti au fost răniţi, dintre care şase grav, în timpul ciocnirilor.

La înmormântarea americanului de culoare Freddie Gray, care a suferit răni mortale în arestul poliţiei din Baltimore, s-au adunat, luni, 2.500 de persoane. După eveniment, mii de cetăţeni au început proteste de stradă, care au degenerat pe timpul nopţii în numeroase distrugeri şi jafuri de magazine. De asemenea, un sediu de poliţie din apropierea bisericii la care a avut loc înmormântarea a fost atacat cu pietre şi sticle incendiare.
Potrivit poliţiei americane, iniţiatorii protestelor violente ar fi fost mai multe găşti de liceeni, care s-au organizat pe reţelele de socializare. Mesajele acestora vorbeau de organizarea unei nopţi care să se asemene cu cea din filmul SF „The Purge” – în care toate legile se suspendă pe o perioadă de 24 de ore.

Protestele au continuat şi ieri-dimineaţă, când forţele de ordine au fost atacate cu pietre. 15 poliţişti au fost răniţi, dintre care şase grav. Guvernatorul statului Baltimore a chemat Garda Naţională pentru a ţine protestatarii în frâu. În prezent, mii de reprezentanţi ai forţelor de ordine păzesc oraşul. Prezenţa pe străzi între orele 22:00 – 05:00 a fost interzisă.

SUA au devenit scena tensiunilor rasiale
Freddie Gray, un tânăr de 25 de ani, a decedat pe 19 aprilie, după ce stătuse în comă o săptămână. Şase poliţişti din secţia în care acesta fusese reţinut din motive nedezvăluite au fost suspendaţi şi vor fi cercetaţi pentru implicarea lor în moartea acestuia. Tensiunile rasiale sunt la cotă ridicată în SUA de anul trecut, când uciderea de către poliţişti a unui tânăr de culoare, în oraşul Ferguson, a dus la un lanţ de proteste şi atacuri asupra poliţiştilor.
 

×
Subiecte în articol: baltimore proteste Baltimore