x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Pasagerii unui avion au văzut testul ultimei rachete balistice intercontinentale din Coreea de Nord

Pasagerii unui avion au văzut testul ultimei rachete balistice intercontinentale din Coreea de Nord

04 Dec 2017   •   15:30
Pasagerii unui avion au văzut testul ultimei rachete balistice intercontinentale din Coreea de Nord
Sursa foto: Picasa

Echipa unui zbor al companiei Cathay Pacific, care se îndrepta dinspre San Francisco spre Hong Kong, a afirmat că a văzut momentul în care racheta balistică testată de Coreea de Nord a căzut în mare, săptămâna trecută, atrăgând atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă testele efectuate de regimul de la Phenian, relatează The Guardian.

Avionul a fost detectat în apropierea Japoniei în jurul momentului în care a avut loc testul rachetei Hwasong-15, de la Phenian, de pe 29 noiembrie. Racheta a căzut în Marea Japoniei.

Phenianul a afirmat că ultima rachetă balistică intercontinentală testată este capabilă să ajungă peste tot pe teritoriul SUA.

“Echipa de zbor CX893 a raportat că a văzut ce se crede că este reintrarea în atmosferă a unui test recent al rachetei DPRK”, a spus un purtător de cuvânt al liniei aeriene, referindu-se la numele oficial al Coreei de Nord, Republica Populară Democrată Coreeană (Democratic People’s Republic of Korea). “Deşi zborul a fost departe de locaţia evenimentului, echipa a atras atenţia controlorului de trafic din Japonia conform procedurilor”.

Zborul nu a fost afectat, iar compania nu plănuieşte să schime rutele existente, potrivit companiei aeriene.

 

×