x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Pedeapsă - Germania constrînge visteria lui Mugabe

Pedeapsă - Germania constrînge visteria lui Mugabe

de Irina Cristea    |    29 Iun 2008   •   00:00

Guvernul german i-a cerut astăzi unei societăţi din Munchen să oprească livrarea hîrtiei speciale pentru imprimat bancnote către Zimbabwe, unde preşedintele Robert Mugabe se agaţă cu orice preţ de putere.



Guvernul german i-a cerut astăzi unei societăţi din Munchen să oprească livrarea hîrtiei speciale pentru imprimat bancnote către Zimbabwe, unde preşedintele Robert Mugabe se agaţă cu orice preţ de putere.

Ministrul german al Dezvoltării, Heidemarie Wieczorek-Zeul i-a scris societăţii Giesecke&Devrient, care îi furnizează hîrtia pentru bancnote lui Mugabe "să oprească livrările şi să respecte, astfel, drepturile omului”.  Şi unele ONG-uri au sărit în sprijinul ministrului german, cerîndu-i de asemenea firmei din Munchen acelaşi lucru. "Avînd în vedere creşterea enormă a inflaţiei, Mugabe este singurul în stare, prin aceste imprimări masive de bancnote, să îşi asigure loialitatea ucigaşilor plătiţi”, afirmă într-o scrisoare citată de AFP, apărătorii păcii şi ai drepturilor omului, pe care au trimis-o firmei furnizoare de hîrtie pentru bancnote. Ei au tras concluzia că "Giesecke&Devrient face în aşa fel, încît regimul lui Mugabe să poată folosi producţia monetară ca armă politică”.

SIMULARE. 
Turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Zimbabwe, care s-a desfăşurat astăzi, a fost o "farsă”, după părerea ministrului Wieczorek-Zeul, Mugabe făcînd tot posibilul să înlăture definitiv opoziţia, prin mijloace violente, pentru a rămîne singurul candidat în cursa pentru preşedinţie. Regimul său dictatorial, plin de abuzuri de tot felul, ar fi avut, de data aceasta, o şansă de a fi înlăturat şi înlocuit cu unul democratic. Însă Mugabe a ajuns să se creadă un "preşedinte de drept divin”, după cum au afirmat unii analişti politici, astfel încît a recurs la cele mai crude mijloace pentru a-şi atinge scopul. Comunitatea internaţională a lansat un apel la nerecunoaşterea lui, insistînd pe lîngă ceilalţi lideri africani să se mobilizeze pentru "a găsi cea mai bună cale pentru Zimbabwe”, după cum a precizat cancelarul german Angela Merkel.

×
Subiecte în articol: externe mugabe