Persoanele aflate după gratii ar trebui să primească iPad-uri pentru a ține legătura cu familia și pentru a-și dezvolta noi abilități în timpul petrecut în închisoare, susține un consilier guvernamental din Marea Britanie.
Propunerea lui Sir Martin Narey este ca în fiecare celulă să existe o tabletă, astfel încât deținuții să poată vorbi pe Skype sau pe FaceTime cu cei de acasă, să citească și să își îmbunătățească cunoștințele.
Consilierul este de părere că în acest fel, timpul petrecut în închisoare ar putea fi folosit în mod constructiv pentru ca la eliberare persoanele să aibă posibilitatea de a se integra în societate.
Propunerea a fost considerată cel puțin interesantă și în prezent este analizată de ministrul Justiției, Michael Gove, informează metro.co.uk.
Totuși, nu toți cetățenii s-au arătat încântați de sugestie, atragând atenția asupra faptului că închisoarea nu este un hotel sau o stațiune și că perioada petrecută în spatele gratiilor reprezintă o pedeapsă.