x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Pierderile Băncii Centrale elene s-au atenuat anul trecut

Pierderile Băncii Centrale elene s-au atenuat anul trecut

28 Mar 2013   •   09:25
Pierderile Băncii Centrale elene s-au atenuat anul trecut
Sursa foto: flickr/SpirosK

Pierderile National Bank of Greece (NBG) s-au atenuat anul trecut iar cea mai mare bancă comercială din Grecia a reuşit chiar să înregistreze profit în ultimele trei luni în 2012, transmit Associated Press şi site-ul ekathimerini.com.

NBG, prezentă şi pe piaţa din România, a înregistrat anul trecut pierderi de 2,14 miliarde de euro (2,73 miliarde de dolari) deoarece Grecia continuă să se confrunte cu o recesiune profundă, care a condus la scăderea veniturilor şi la creşterea creditelor neperformante. Totuşi, este o îmbunătăţire faţă de 2011, când banca a raportat pierderi de 12,3 miliarde de euro (15,7 miliarde de dolari).

Divizia NBG din Turcia, Finansbank, a raportat un profit de 668 milioane de euro anul trecut.

În perioada octombrie-decembrie 2012, National Bank of Greece a înregistrat un profit de 315 milioane de euro şi speră să rămână profitabilă şi în primul trimestru din 2013. Şeful NBG, Alexandros Tourkolias, a declarat că sunt semne că o parte din depozite revin în bănci. De asemenea Alexandros Tourkolias a dat asigurări că fuziunea cu Eurobank va avea loc în condiţii mai puţin dificile, după ce primele semne de revenire la condiţii normale în Grecia au început să apară în trimestrul patru din 2012.

Şi Eurobank a raportat pierderi pentru 2012, deşi nu atât de mari ca în 2011. Anul trecut Eurobank a înregistrat pierderi de 1,45 miliarde de euro, faţă de 5,5 miliarde de euro în 2011.

Acordul de ştergere a 105 miliarde de euro din datoriile Greciei convenit cu creditorii privaţi anul trecut a antrenat pentru băncile comerciale greceşti pierderi semnificative în portofoliile lor de obligaţiuni guvernamentale.

O mare majoritate din acţionarii bănci greceşti Eurobank au acceptat luna trecută o ofertă de preluare în acţiuni venită din partea rivalului National Bank of Greece (NBG), deschizând astfel calea unei fuziuni care va conduce la crearea celui mai mare grup bancar din Grecia.

În luna octombrie a anului trecut, NBG a propus preluarea tuturor acţiunilor Eurobank, demarând astfel un proces de consolidare în industria bancară greacă afectată de criza datoriilor şi o gravă recesiune.

Într-un comunicat remis în 18 februarie Bursei de la Atena, NBG a informat că 84,35% din acţionarii Eurobank au acceptat oferta sa, care a expirat vineri. NBG, consiliată de Credit Suisse, a oferit 58 de noi acţiuni proprii pentru fiecare 100 de acţiuni Eurobank.

Noua entitate creată în urma fuziunii NBG cu Eurobank va fi cel mai mare grup bancar din Grecia în termeni de împrumuturi, depozite şi reţea bancară. Noua bancă va gestiona active totale de 174 de miliarde de euro, depozite în valoare de 85 de miliarde de euro şi va avea o prezenţă semnificativă în Turcia, România şi Serbia.

În octombrie 2003, National Bank of Greece (NBG) a cumpărat pachetul majoritar al Băncii Româneşti şi deţine, în prezent, 99,27% din capitalul social al acesteia. Banca Românească este una dintre cele mai lichide bănci de pe piaţa locală, cu un indice de solvabilitate de 24%, comparativ cu o medie a sistemului de 14% şi un minim reglementat de 10%.

×
Subiecte în articol: pierderi banci elene