x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Plângere împotriva președintelui Donald Trump după dispersarea violentă a manifestanților

Plângere împotriva președintelui Donald Trump după dispersarea violentă a manifestanților

05 Iun 2020   •   14:14
Plângere împotriva președintelui Donald Trump după dispersarea violentă a manifestanților
Sursa foto: Hepta

După dispersarea violentă, luni, a manifestanților de la Washinghton, a fost depusă o plângere împotriva președintelui Donald Trump de către ACLU, o puternică organizație pentru apărarea drepturilor civile, transmite AFP. Acesta a apelat la forțele de ordine pentru a se putea fotografia cu o Biblie în mână, în fața unei biserici de lângă Casa Albă.

Miniştrii Justiţiei şi Apărării, dar și alţi înalţi responsabili sunt vizaţi de această plângere, depusă în numele filialei din Washington a mişcării Black Lives Matter.

Sute de persoane care manifestau în fața Casei Albe împotriva uciderii de către un polițist a afro-americanului George Floyd, au fost dispersate cu gaze lacrimogene, în timpul discursului președintelui. Protestul era paşnic, iar restricţiile de circulaţie nu intraseră în vigoare.

Forţele de ordine au vrut să elibereze drumul șefului statului spre Biserica Sf. Ioan, o clădire emblematică din apropiere, care fusese devastată duminică seara de către manifestanţi. Preşedintele a mers acolo pe jos, după ce şi-a rostit alocuţiunea, înconjurat de membri ai cabinetului său, pentru a fi fotografiat la faţa locului, cu Biblia în mână.

"Ceea ce s-a întâmplat membrilor noştri luni seara, în capitala naţiunii, este un afront faţă de toate drepturile noastre. Gazele lacrimogene şi gloanţele de cauciuc nu ne vor reduce la tăcere. Este momentul de a ne face auziţi!", a declarat April Goggans, din partea Black Lives Matter DC, citat în comunicatul ACLU. 

Casa Albă a apărat  decizia preşedintelui, evocând voinţa sa "de a transmite un mesaj puternic" şi comparându-l chiar cu premierul britanic Winston Churchill, în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial.

"Nu dăm foc la biserici în Statele Unite !", a transmis pe Twitter preşedintele american, joi sear, făcândaluzie la devastarea bisericii episcopale Sf. Ioan.

×
Subiecte în articol: plangere penala donald trump