Poliția ucraineană a declarat sâmbătă că este alături de popor și împărtășește aspirațiile acestuia de schimbare rapidă, se arată într-un comunicat dat publicității în numele tuturor efectivelor Ministerului de Internet, pe site-ul său oficial.
„Poliția este în slujba poporului și îi împărtășește în întregime dorința de schimbare rapidă”, se afirmă în comunicat.
”Aducem un omagiu morților” din violențele din această săptămână de la Kiev, în număr de 80, se mai spune în textul comunicatului.
Pe de altă parte, Arsen Avakov, un colaborator apropiat al fostului premier ucrainean Iulia Timoșenko, a fost desemnat ministru interimar de Interne, informează AFP.
El a fost ales în cursul unei ședințe parlamentare cu 275 de voturi, dintr-un total de 324 votanți.
AFP amintește că un alt apropiat al Iuliei Timoșenko, Olexandr Turcinov, a fost ales mai înainte președinte al Parlamentului, în locul lui Volodimir Rîbak, care și-a prezentat demisia în cursul dimineții de sâmbătă.
Parlamentul ucrainean a votat sâmbătă pentru eliberarea „imediată” a liderei opoziției Iulia Timoșenko.î
Textul, votat cu 322 de voturi, „prevede o eliberare imediată a Iuliei Timoșenko, pe baza unei decizii a Curți Europene”, a explicat pentru AFP deputatul Viktor {eveț, jurist al Partidului Batkivșcina, din care face parte Timoșenko.