x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Poliția din Marea Britanie face percheziții la locuințele oligarhilor ruși

Poliția din Marea Britanie face percheziții la locuințele oligarhilor ruși

27 Mai 2022   •   18:40
Poliția din Marea Britanie face percheziții la locuințele oligarhilor ruși

Atunci când ofițerii de la National Crime Agency (NCA) au ajuns la un apartament, pe 17 mai, pentru a efectua o percheziție, a devenit repede clar că nu era o proprietate obișnuită, relatează BBC.

Întinzându-se pe o suprafață de 650 de metri pătrați, apartamentul - situat într-unul dintre cele mai bogate cartiere din Londra - avea șapte dormitoare cu baie proprie pe trei etaje, un lift intern, un pian cu coadă transparent în salon și un garaj subteran cu acces privat. Ofițerii care au efectuat raidul au observat, de asemenea, că ușile interioare nu aveau mânere - acestea erau, ca aproape toate celelalte elemente din proprietate, controlate electronic.

Nu era o proprietate obișnuită, iar aceasta nu a fost o percheziție obișnuită. Ținta nu era proprietarul proprietății - chiar dacă proprietarul este un oligarh rus sancționat. Ținta era o persoană descrisă într-un document de informații pe care NCA îl primise ca fiind "îmenajeră".

În contul său bancar fuseseră depuse recent 400.000 de lire sterline. Se bănuia că suma era destinată plîților pentru întreținerea proprietății și achitarea facturilor. Iar posibilitatea ca banii să fi provenit de la persoana sancționată însemna că existau suficiente dovezi pentru a justifica mandatul de percheziție pentru căutarea de probe.

Inițial, s-a suspectat că menajera ar putea fi femeia de serviciu, dar investigațiile ulterioare după razie au indicat în schimb un membru al familiei. NCA nu va dezvălui identitatea persoanelor vizate.

Aceasta este activitatea unei noi echipe din cadrul NCA, denumită K-Cell. K vine de la cleptocrație, atunci când conducătorii își folosesc puterea pentru a fura resursele țării lor.

Misiunea echipei este de a îngreuna viața oligarhilor sancționați, oameni de afaceri super-bogați apropiați de Kremlin. BBC a avut acces exclusiv la activitatea echipei.

Mai mult de 1.000 de persoane au fost sancționate de guvernul britanic, inclusiv un val de nume noi în urma invaziei din Ucraina din februarie. Deși nu toți au legături substanțiale cu Marea Britanie, rușii care au bunuri aici le vor găsi înghețate.

Activele nu sunt confiscate în mod oficial de către stat, dar nu pot fi folosite decât dacă persoana respectivă primește o licență specială de la Trezorerie - cum a fost cea oferită clubului de fotbal Chelsea, deținut de Roman Abramovici, înainte de vânzare. Iar dacă altcineva se ocupă cu bună știință de un activ sau de fonduri înghețate, NCA poate investiga. Aceasta este baza pentru percheziții precum cea efectuată la apartamentul pomenit, în căutarea de dovezi de încălcare a legii atunci când cineva - cum ar fi un asociat sau un membru al familiei - a primit bani pentru a se sustrage sancțiunilor.

Pentru rușii care au mutat bani în Marea Britanie și au cumpărat proprietăți aici - proprietăți scumpe care trebuie întreținute - faptul că nu pot plăti femeia de serviciu, grădinarul sau șoferul le poate face viața foarte dificilă.

În cadrul unei alte raiduri, la începutul acestei luni, ofițerii NCA au apărut la porțile negre, de fier, ale unui mare conac din Surrey. După ce au trecut de gardurile vii și de peluzele perfect îngrijite și au intrat în marele hol de intrare al proprietății, plin de flori proaspete și opere de artă, au percheziționat un bărbat îmbrăcat în negru.

Bărbatul nu era proprietarul rus sancționat al proprietății - o casă care include piscine, mai multe crame și o cameră special concepută pentru a depozita blănurile la temperatura optimă. Bărbatul percheziționat era un britanic suspectat de a fi cel care gestionează afaceri și proprietăți în numele acestuia.

În cele din urmă, zeci de mii de lire sterline în numerar au fost recuperate din locuință, precum și 1,5 milioane de lire sterline în conturi bancare, toate înghețate deoarece se crede că au legătură cu rusul sancționat.

Într-unul dintre puținele cazuri care au fost făcute publice anterior, în luna martie au fost obținute, de asemenea, ordine de înghețare a conturilor bancare ale omului de afaceri britanic Graham Bonham-Carter, pe baza suspiciunii că fondurile provin din activele lui Oleg Deripaska.

(sursa: Mediafax)

×