x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Polonia acuză UE că nu o sprijină material pentru refugiații ucraineni

Polonia acuză UE că nu o sprijină material pentru refugiații ucraineni

28 Apr 2022   •   09:10
Polonia acuză UE că nu o sprijină material pentru refugiații ucraineni

Polonia cere fonduri europene pentru gestionarea crizei refugiaților ucraineni, scrie dpa. În această țară au ajuns peste 2,5 milioane de oameni după invazia Rusiei.

Premierul Mateusz Morawiecki spune că mulți soldați din Ucraina, răniți în războiul cu Rusia, sunt tratați în Polonia.

Oficialul acuză conducerea UE că deși a promis finanțarea exodului ucrainenilor, ''nu a plătit niciun cent'' pentru îngrijirea refugiaţilor, în timp ce Turcia a primit miliarde de euro pentru refugiații din Siria. 

Mai mult, acesta  amintește că Polonia a avertizat Germania de mai multe ori cu privire la importurile de gaze dinspre Rusia. 

Poliţia de frontieră din această țară a anunţat că a primit circa 2,96 milioane de refugiaţi ucraineni după 24 februarie 2022. 

×
Subiecte în articol: Polonia ue refugiati ucraineni