x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Posibil "atac sonic" în China împotriva diplomaţilor americani

Posibil "atac sonic" în China împotriva diplomaţilor americani

07 Iun 2018   •   12:10
Posibil "atac sonic" în China împotriva diplomaţilor americani

Mai mulţi cetăţeni americani au fost evacuaţi din China, în urma îngrijorărilor că personalul guvernamental american şi familiile lor au fost ţintele unor “atacuri sonice” ale unei ţări rivale, scrie The Guardian.

Oficialii departamentului de stat din SUA au declarat că au trimis “un număr de indivizi” din consulatul din Guangzhou înapoi în SUA, miercuri, pentru “evaluări amănunţite şi o evaluare cuprinzătioare a simptomelor”. Luna trecută, o persoană din cadrul consulatului din Guangzhou a fost găsit cu o afeciune traumatică minoră la nivelul creierului după ce a raportat “o senzaţie anormală de sunet şi presiune” de la sfârşitul anului 2017 şi până în aprilie 2018.

Departamentul  a trimis o echipă în Guangzhou la sfârşitul lunii mai pentru a examina alţi americani din cadrul consulatului, cât şi familiile lor. Ancheta se concentrează pe legăturile posibile între simptomele lor şi cele ale diplomaţilor americani din Cuba de anul trecut, un incident în urma căruia Washingtonul şi-a retras echipa din Cuba şi a expulzat diplomaţii cubanezi din SUA.

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a anunţat marţi că s-a format o echipă pentru a investiga incidentele cu care s-au confruntat personalul SUA şi familiile lor.

Ultima evacuare sugerează că ceea ce a fost descris anterior ca fiind un caz izolat se poate dovedi a fi o criză diplomatică mai amplă, într-un moment în care legăturile dintre SUA şi China se află la un nivel scăzut.

Ministrul de Externe al Chinei, Wang Yi, a descris incidentul din mai ca fiind un “caz individual”. Beijingul a afirmat că spera ca acest caz să nu fie “amplificat, complicat şi chiar politizat”.

 

 

×
Subiecte în articol: atac sonic China Consulat guangzhou