x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Protestele continuă la Skopje. Opoziţia cere în continuare demisia premierului Nikola Gruevski

Protestele continuă la Skopje. Opoziţia cere în continuare demisia premierului Nikola Gruevski

18 Mai 2015   •   15:20
Protestele continuă la Skopje. Opoziţia cere în continuare demisia premierului Nikola Gruevski

 Opoziţia macedoneană a anunţat continuarea protestelor până la demisia premierului Nikola Gruevski, în timp ce susţinătorii puterii au fost chemaţi să iasă luni în stradă pentru a-şi manifesta sprijinul faţă de actualul şef al guvernului de la Skopje, care conduce de nouă ani executivul fostei republici iugoslave, transmite AFP. 

Aproximativ 100 de simpatizanţi ai opoziţiei de stânga au rămas de duminică seara în faţa sediului guvernului de la Skopje după o manifestaţie desfăşurată în cursul zilei şi la care au participat 20.000 de persoane, care au cerut plecarea de la putere a premierului conservator Nikola Gruevski, acuzat de corupţie şi de ascultări ilegale, instalarea unui guvern de tranziţie şi organizarea de alegeri legislative anticipate. 

Gruevski, care a fost reconfirmat în fruntea guvernului pentru un mandat de patru ani după legislativele din aprilie 2014, a afirmat că nu intenţionează să demisioneze şi a acuzat că, în spatele opoziţiei, se află servicii secrete străine. 

În acelaşi timp, Nikola Gruevski a convocat pentru luni seara o mare adunare în faţa parlamentului, unde sunt aşteptaţi mii de simpatizanţi ai săi. 

În opinia analistului politic Alajdin Demiri, premierul Gruevski încearcă astfel 'să-şi întărească poziţia', apreciind că, 'dacă manifestaţia va fi un succes, el va continua să guverneze în pofida realităţii şi a noilor circumstanţe'. 

Macedonia, fostă republică iugoslavă de 2,1 milioane de locuitori - o majoritate slavă şi o minoritate albaneză reprezentând un sfert din populaţie -, se confruntă de la începutul anului cu o gravă criză politică, precum şi cu revolte etnice. În urmă cu o săptămână, forţele de ordine macedonene s-au confruntat cu un comando albanez în oraşul Kumanovo (nord), luptele soldându-se cu 22 de morţi, între care opt poliţişti. 

Comunitatea internaţională, care se teme de un conflict asemănător celui din 2001 dintre forţele armate macedonene şi rebelii albanezi, a atras serios atenţia în privinţa escaladării tensiunilor. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a subliniat din nou luni importanţa 'de a fi evitată orice violenţă (...) şi orice escaladare a crizei' politice.

×