Hepta
Preşedintele american Donald Trump a apărut, ieri, pentru prima dată purtând mască de protecție în public. Acesta a efectuat o vizită la Spitalul Walter Reed din Bethesda, Maryland și a stat de vorbă cu militarii americani răniţi în lupte şi cu personalul medical, transmite AFP.
"Când vorbeşti cu militari care tocmai au ieşit de pe masa de operaţie, cred că este foarte bine să porţi mască. N-am fost niciodată împotriva măştilor, dar consider că ţine de moment şi de loc", a spus Trump.
Acesta a purtat o mască de culoare bleumarin.
O parte a societății amerciane refuză să poarte măști de protecție împotriva infecției cu COVID-19, ca formă de libertate individuală a cetățeanului în fața autorităților federale și internaționale.
Universitatea Johns Hopkins a transmis, sâmbătă, un nou record de infectări în această țară, cu 66.528 de cazuri noi, în 24 de ore. Numărul total persoanelor care au contactat virusul SARS-CoV-2 este de 3.242.073, dintre care 134.729 au decedat (760 în ultimele 24 de ore).
În statul New York, guvernatorul Andrew Cuomo a anunţat că spitalizările din cauza COVID-A9 şi media deceselor pe trei zile au scăzut la cel mai mic nivel de la jumătatea lunii martie, cu mai puţin de 800 de internări şi 7 decese, în ultimele 72 de ore.
Ludovic Orban a declarat marți că până la congresul partidului el este președintele PNL, ca replică la vocile din interiorul formațiunii care îi cer demisia. El a spus că dacă va decide să candideze din nou va...
Președintele Klaus Iohannis va vizita, marți, la ora 12:00, centrele de vaccinare anti-COVID-19 de la Romexpo, informează Administrația Prezidențială.
Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgen
Președintele Senatului, Anca Dragu, și președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, s-au vaccinat, marți, anti-COVID-19, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.
Cei doi...
Mii de locuitori din București, județele Ilfov și Giurgiu rămân astăzi fără electricitate din cauza unor lucrări la rețea, transmite E-Distribuție Muntenia.
Între orele 9:00 - 15:00, va fi...
Galerie Foto Sute de intervenţii pe pârtii şi pe traseele montane, acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor, distribuire de pliante menite să prevină evenimentele nedorite... Salvamont România a dat publicităţii...
Rata de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 în UE ar trebui să ajungă la circa 70% din populația adultă în această vară, este obiectivul execuvitului comunitar, scrie DPA. Totodată, până în luna martie...
Cod galben de vânt puternic în zonele montane din judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara, transmite Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Până la ora 14:00, la peste 1.800 de metri, vor fi...
Circa o sută de sindicaliști Cartel Alfa au protestat ieri, timp de două ore, în fața Palatului Cotroceni. Protestatarii au venit cu vuvuzele și cu pancarte pe care erau afișate mesaje antiguvernamentale,...
Două petiţii online contestă decizia Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud de a desfiinţa două clase de specialitate în cadrul unor licee din municipiul Bistrița. Practic, se va renunţa la clasa a ...
Aleksei Navalnîi, principalul contestatar al președintelui Vladimir Putin și liderul opoziției ruse, a fost arestat pe un aeroport din Moscova, la întoarcerea din Germania, unde a petrecut cinci luni în...
Galerie Foto Cu un congres stabilit, la termen, pentru jumătatea acestui an, PNL stă pe un butoi cu pulbere, care poate arunca în aer nu doar stabilitatea politică, dar și guvernarea. Doi lideri importanți ai PNL, aflați în...
Numărul românilor care spun că se vor vaccina cu siguranță împotriva virusului SARS-CoV-2 a crescut în ultimele două luni, ajungând la 35%, în prezent, față de 21,8%, cât arăta un sondaj realizat la mijlocu...
Cu o zi înainte de primul termen de judecată din procesul pe care USR l-a intentat, în luna august a anului trecut, împotriva Municipalității, pentru anularea PUZ-ului aferent terenului aflat gard în gard cu...
Departamentul american al Apărării a autorizat mobilizarea a sute de militari activi pentru dispozitivul de securitate destinat ceremoniei învestirii noului preşedinte al SUA, Joseph Biden, afirmă surse citate de si...
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că medicul Adrian Streinu Cercel ar putea avea dreptate atunci când spune că masca va fi obligatorie până în anul 2023. Ca om e greu să accept, s-ar putea să spună...