x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fisuri în alianța contra Rusiei! Premierul Poloniei îl avertizează pe Zelenski să nu mai insulte vreodată polonezi

Fisuri în alianța contra Rusiei! Premierul Poloniei îl avertizează pe Zelenski să nu mai insulte vreodată polonezi

de Redacția Jurnalul    |    23 Sep 2023   •   11:00
Fisuri în alianța contra Rusiei! Premierul Poloniei îl avertizează pe Zelenski să nu mai insulte vreodată polonezi
Sursa foto: Hepta

Șeful executivului de la Varșovia i-a cerut preşedintelui ucrainean să nu mai insulte vreodată polonezi .

Mateusz Morawiecki s-a referit la discursul lui Volodimir Zelenski susţinut la ONU săptămâna aceasta, când liderul de la Kiev a afirmat că interdicţia instituită de Polonia în privinţa importurilor de cereale ucrainene reprezintă un teatru politic de care beneficiază Rusia.

Mai mulţi oficiali de rang înalt din Polonia sunt de părere că discursul lui Zelenski denotă o lipsă de recunoştinţă faţă de sprijinul acordat de Polonia Ucrainei.

Polonia este unul dintre cei mai mari donatori de ajutoare militare şi umanitare către ţara sa vecină şi a preluat peste un milion de refugiaţi de război. În timpul unui miting electoral, premierul Mateusz Morawiecki l-a avertizat pe preşedintele Zelenski să nu mai insulte polonezi. Premierul polonez a admis că războiul din Ucraina reprezintă o luptă pentru securitatea Europei şi a menţionat că guvernul va continua să faciliteze livrările militare internaţionale către Kiev, relatează Rador Radio România care citează BBC.

Poziție consecventă

Polonia ar putea aplica interdicţii de import şi la alte produse alimentare din Ucraina, declarase Morawiecki și miercuri, avertizând Kievul să nu escaladeze disputa legată de importul de cereale.

Varşovia a fost unul dintre aliaţii cei mai fermi ai Kievului după invazia rusă în 2022, însă cele două ţări vecine sunt implicate într-un conflict cu privire la importurile agricole, ce se adânceşte tot mai mult de când Polonia, alături de Ungaria şi Slovacia, a prelungit o interdicţie la importurile de cereale din Ucraina.

'Avertizez autorităţile ucrainene, pentru că, dacă escaladează conflictul în acest mod, vom adăuga mai multe produse la interdicţia de import pe teritoriul Republicii Polonia', a spus Morawiecki pentru postul de televiziune Polsat.

Un purtător de cuvânt al Organizaţiei Mondiale a Comerţului a confirmat, marţi, că Ucraina a făcut primul pas în această dispută comercială, depunând o plângere la OMC.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×