Premierul Republici Moldova, Chiril Gaburici, şi-a anunţat vineri demisia, în cadrul unei conferinţe de presă, cu numai două zile înainte de alegerile locale de duminică.
CITEŞTE ŞI Blaga îl sfătuieşte pe Victor Ponta să ia exemplul premierului Moldovei
Premierul Republicii Moldova, Chiril Gaburici, a fost audiat joi de către procurori în dosarul legat de diplomele sale de studii.
Potrivit Radio Chişinău, el a răspuns întrebărilor procurorilor timp de peste o oră şi după audieri nu a făcut declaraţii de presă, urmând ca vineri să aibă o întâlnire cu presa pe acest subiect.
Dosarul în cauză vizează presupusa falsificare a diplomei de studii a premierului. Ministerul de Interne a transmis Procuraturii Generale acest dosar care conţine materiale privind audierea mai multor persoane, expertiza grafică şi tehnică a documentelor de studii şi alte probe.
Potrivit mass-mediei de la Chişinău, expertiza Ministerului de Interne ar arăta că diploma şefului guvernului moldovean este falsă.
La începutul acestei săptămâni, premierul Chiril Gaburici declara că ancheta Procuraturii Generale în dosarul privind studiile sale ar avea legătură cu cererea sa privind demisia conducerii acestei instituţii şi a Băncii Naţionale, ca urmare a situaţiei din sectorul bancar.
Sursa: Agerpes.ro