x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premierul-tiran s-a răstit la diplomatul-şef al UE

Premierul-tiran s-a răstit la diplomatul-şef al UE

de Irina Cristea    |    14 Mar 2010   •   00:00

Unul dintre cei mai contestaţi lideri europeni ai momentului s-a răstit la telefon la cel mai controversat membru al Comisiei Europene.



Protagoniştii "incidentului" despre care scrie publicaţia Mail on Sunday sunt premierul britanic Gordon Brown, acuzat recent de comportament isteric şi reacţii necontrolate faţă de colaboratorii săi, şi înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, descrisă deseori drept ştearsă şi lipsită de experienţă pentru postul pe care îl ocupă în echipa de la Bruxelles.

Potrivit unor surse "bine informate", scrie sursa citată, premierul Gordon Brown s-a răstit de mai multe ori la conaţională în cursul conversaţiei telefonice, în care a acuzat-o inclusiv că ar face de ruşine Marea Britanie. Dezvăluirile arată că noua şefă a diplomaţiei europene pare să piardă încrederea propriului Guvern, precum şi a Bruxellesului.

×
Subiecte în articol: externe