Premierul britanic Gordon Brown doreşte să treacă pe linie moartă o lege seculară care le dă bărbaţilor prioritate în succesiunea la tron, în defavoarea surorilor mai vârstice. De semenea, el cere ca membrilor familiei regale să li se permită căsătoria cu persoane de religie catolică, fără a fi nevoie să renunţe la tron, scrie presa din Regat.
Premierul a iniţiat discuţii pe această temă cu Palatul Buckingham şi cu lideri din Commonwealth. "Avem de-a face cu o anomalie istorică ce nu aparţine secolului XXI", a declarat, pentru The Times, o sursă oficială, precizând că, la nivelul părţilor impliate, există deschidere pentru dialogul pe această temă.
Dezbaterea are loc pe fondul unei recente "crize" în familia regală. Fiul prinţesei Anne, Peter Philips, a fost obligat să îi ceară alesei sale, Autumn Kelly, să renunţe la religia ei catolică pentru ca el să-şi poată păstra locul în succesiunea la tron.
Citește pe Antena3.ro