De la combaterea crizei euro la promovarea păcii în Ucraina, preşedinţia lui Herman Van Rompuy, primul preşedinte al Consiliului European, a trecut prin multe tensiuni. La 1 decembrie, acesta îi va preda mandatul lui Donald Tusk.
Cu ocazia vizitei sale la Parlamentul European săptămâna trecută, domnul Van Rompuy a vorbit despre cele mai mare victorii ale sale şi principalele provocări cărora trebuie să le facă faţă Europa.
”Preşedinţia mea a fost dominată de criza zonei euro, dar, cu un efort deosebit, am reuşit să stabilizăm situaţia. Imaginaţi-vă ce s-ar fi întâmplat altfel: nu am fi avut stagnare, ci o recesiune ca în anii 30. Am reuşit să evităm o catastrofă reală. Efortul a fost colectiv: al instituţiilor şi al statelor membre. Pe 23-24 octombrie, am ajuns la un acord climatic, cu un obiectiv de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră de 40% până în 2030, prin comparaţie cu nivelul din 1990. Am realizat toate obiectivele anterioare şi acum suntem foarte ambiţioşi. Din nou, conducem la nivel global în acest domeniu”, a declarat Van Rompuy despre marile victorii din era sa, citat de site-ul Parlamentului European.
El consideră că Ucraina şi criza economică se vor afla în continuare printre principalele provocări ale mandatului următor. ”Trebuie să facem totul pentru a redresa creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă. Am făcut deja mult, dar nu am avut rezultate suficiente, aşa că trebuie să ne intensificăm eforturile. Mai este şi criza din Ucraina. Faptul că graniţele au fost schimbate unilateral este negativ, deoarece frontierele garantează pacea. În Europa, trebuie să vedem cum putem contribui la pace şi la restabilirea stabilităţii din regiune, cu respectarea voinţei poporului ucrainean, care doreşte legături mai strânse cu UE.
O altă provocare va fi poziţia Regatului Unit în UE după următoarele alegeri de acolo. Cum putem face – dar nu cu orice preţ – ca ţara să rămână în UE. Trebuie să vrea şi ei lucrul aceasta şi să pună condiţii care să fie acceptabile pentru noi. În orice caz, intenţia – şi a liderilor britanici, cred – este rămânerea Regatului Unit în UE”, a punctat preşedintele Consiliului European.
Rămâne şi problema ascensiunii euroscepticilor. ”Rezultatele vorbesc mai puternic decât vorbele şi declaraţiile. Ar trebui să convingem fiecare cetăţean european de beneficiile pe care le aduce UE în ceea ce priveşte bunăstarea, creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă. Trebuie să ameliorăm felul în care vorbim despre Europa. Este inacceptabil să participăm la luarea de decizii la Bruxelles şi să dăm vina pe Bruxelles pentru deciziile care nu au succes în state. Lucrul aceasta creează o imagine negativă a UE”.
După 1 decembrie, politicianul este decis să iasă definitiv din politică. ”Cariera mea politică se va încheia la 1 decembrie. Voi avea timp de alte activităţi, pe care până acum le-am amânat. Voi preda la Louvain-la-Neuve în franceză şi la Colegiul Europei în engleză. Voi ţine discursuri despre subiecte care mă interesează. Abia aştept aceste momente, dar îmi va fi dor de viaţa politică din Belgia şi Europa. Sunt foarte recunoscător pentru că mi s-a permis să am acest rol”, a încheiat Herman van Rompuy. (I.D)