x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Preşedinţia anuală a OSCE a fost preluată de Polonia

Preşedinţia anuală a OSCE a fost preluată de Polonia

03 Ian 2022   •   11:44
Preşedinţia anuală a OSCE a fost preluată de Polonia
Sursa foto: wikipedia

Polonia a preluat preşedinţia rotativă anuală a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). Ministrul de externe Zbigniew Rau este astfel preşedintele în exerciţiu.

''Varşovia urmează să pună accent pe subiectele schimbărilor climatice, inclusiv pe discutarea modalităţilor de realizare a neutralităţii climatice'', a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Lukasz Jasina.

El a precizat că obiectivul este soluţionarea conflictelor internaţionale şi crizele post-pandemie iar OSCE este un cadru de dezbatere între ţările europene şi între SUA şi Rusia.

Totodată, ministrul de externe Zbigniew Rau a spus anterior că soluţionarea paşnică a conflictului ruso-ucrainean va fi o prioritate a preşedinţiei poloneze a OSCE. 

Polonia prezidează OSCE de la 1 ianuarie 2022 însă ministrul Zbigniew Rau va inaugura oficial preşedinţia şi va prezenta priorităţile Poloniei în cadrul sesiunii Consiliului Permanent al OSCE de la Viena, din 13 ianuarie. Este a doua oară când Polonia asigură preşedinţia OSCE, prima oară fiind în 1998. 

×
Subiecte în articol: Polonia osce