„Cargoul Brave Commander a sosit în portul maritim Pivdennyi. Foarte curând, cerealele ucrainene vor fi livrate în Etiopia", a scris pe Twitter ministrul infrastructurii Oleksandr Kubrakov, potrivit Reuters.
După ce va fi încărcată, nava va efectua un transport de cereale ucrainene organizat de Programul Alimentar Mondial către Etiopia.
Reluarea exporturilor de cereale din Ucraina este supravegheată de un Centru Comun de Coordonare (JCC) din Istanbul, unde lucrează personal rus, ucrainean, turc și al ONU.
(sursa: Mediafax)
Citește pe Antena3.ro