Miliardarul canadian Guy Laliberte, fondatorul Circului Soleil, s-a îmbarcat pe 30 septembrie la bordul unei rachete ruseşti Soiuz către Staţia Spaţială Internaţională, unde a promis să ducă simţul umorului şi să împartă nasuri roşii. Fostul înghiţitor de foc, care a plătit 35 de milioane de dolari pentru a-şi împlini visul din copilărie la a 50-a aniversare, ar putea să fie ultimul turist în spaţiu mulţi ani de aici înainte, potrivit La Libre Belgique.
Nava spaţială a decolat din Centrul spaţial Bayconur, din stepa deşertică a Kazahstanului. Zece minute mai târziu, se plasase pe orbită. Al şaptelea turist în spaţiu, Laliberte este însoţit de astronautul american Jeffrey Williams, comandantul navei, şi de cosmonautul rus Maxim Suraiev, inginerul de bord. La câteva minute după decolare, cei trei au apărut în direct la televiziunea rusă, în capsulă, cu planul de zbor în mâini, conversând cu controlorii de la sol.
Când s-au urcat la bordul rachetei, cei trei bărbaţi au cântat "Oh Mammy, Mammy Blue", buna dispoziţie urmând să-i însoţească şi în spaţiu, unde Guy Laliberte a promis să "lase loc umorului, chiar în cazul lucrurilor serioase".
Guy Laliberte şi cei doi coechipieri ai săi au pozat cu nasuri de clovn. Eternul visător, care are în schimb un bun simţ al afacerilor, a luat nouă astfel de nasuri, unul pentru fiecare cosmonaut de pe SSI. Canadianul se situează pe locul 261 printre cei mai bogaţi oameni din lume, cu o avere estimată la 2,5 miliarde de dolari (1,76 miliarde de euro), potrivit revistei americane Forbes. Singura sa grijă este să nu fie prea mult bolnav în timpul călătoriei sale spaţiale de 12 zile, ştiind că perioada de adaptare, "mai rea decât răul de mare", durează în general între 24 şi 48 de ore. Amararea rachetei la Staţia spaţială internaţională este prevăzută pentru vineri.
Către sfârşitul zborului, pe 9 octombrie, Guy Laliberte urmează să conducă din spaţiu un "eveniment artistic planetar" în 15 oraşe de pe cinci continente. Primul artist care călătoreşte în spaţiu va reveni pe Pământ pe 11 octombrie, cu astronautul american Michael Barratt şi cosmonautul rus Ghenadi Padalka, cei doi petrecând şase luni în cosmos.
Fondatorul Circului Soleil, mica trupă din Quebec devenită în 25 de ani o multinaţională de divertisment, nu va fi ultimul turist în spaţiu, dar va mai trece cel puţin un an până când un alt amator să poată zbura la SSI, a afirmat Anatoli Perminov, director al Agenţiei spaţiale ruse Roskosmos. "De îndată ce se va putea, vom trimite în spaţiu un alt turist, dar acum nu ştim în ce an", a declarat el, adăugând că în 2010 nu va exista niciun turist spaţial. Statele Unite prevăd să-şi retragă navetele spaţiale, ceea ce va face ca locurile la bordul rachetelor Soiuz să fie mai greu de obţinut.
Citește pe Antena3.ro