x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Prinţul Charles, diagnosticat cu COVID-19 săptămâna trecută, a ieşit din autoizolare

Prinţul Charles, diagnosticat cu COVID-19 săptămâna trecută, a ieşit din autoizolare

30 Mar 2020   •   15:40
Prinţul Charles, diagnosticat cu COVID-19 săptămâna trecută, a ieşit din autoizolare

Prinţul moştenitor Charles al Marii Britanii a ieşit din autoizolare, după ce, săptămâna trecută, a fost diagnosticat cu COVID-19 Până luni, în Marea Britanie au fost înregistrate peste 1.200 de decese provocate de noul coronavirus.

 

Prinţul moştenitor Charles al Marii Britanii a ieşit din autoizolare, după ce, săptămâna trecută, a fost testat pozitiv pentru coronavirus.

 

Prinţul Charles, în vârstă de 71 de ani, a petrecut şapte zile în izolare, în Scoţia, el având simptome moderate ale bolii.

Soţia sa, ducesa Camilla de Cornwall, în vârstă de 72 de ani, a fost testată negativ, dar a decis şi ea să se autoizoleze.

"Clarence House (reşedinţa oficială a prinţului, n.r.) confirmă astăzi că, după ce a fost consultat de medic, prinţul de Wales a ieşit din autoizolare", a declarat un purtător de cuvânt.

Prinţul Charles şi-a petrecut cele şapte zile de carantină la Birkhall, o reşedinţă de pe domeniul regal Balmoral.

De cealaltă parte, palatul Buckingham a anunţat că regina Elizabeth a II-a, care s-a văzut cel mai recent cu prinţul Charles pe 12 martie, se simte bine şi urmează sfaturile medicilor privind protejarea sănătăţii sale. Regina s-a retras cu prinţul consort Philip la castelul Windsor.

Până luni, în Marea Britanie au fost înregistrate 1.228 de decese din cauza noului coronavirus.

Mediafax

×
Subiecte în articol: printul charles