x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Prințul Charles, pe platoul de filmare al noului ”James Bond”

Prințul Charles, pe platoul de filmare al noului ”James Bond”

21 Iun 2019   •   11:00
Prințul Charles, pe platoul de filmare al noului ”James Bond”

Producătorii francizei "James Bond" au avut parte de o vizită regală joi, atunci când prinţul Charles al Marii Britanii a sosit pe platoul în care este turnat următorul film din seria dedicată agentului 007, realizat la Pinewood Studios, în apropiere de Londra, informează Reuters.
Prinţul Charles, în vârstă de 70 de ani, s-a întâlnit cu actorul Daniel Craig - care interpretează pentru a cincea oară rolul agentului 007 în filmul "Bond 25" - dar şi cu alte staruri din această producţie, precum Ralph Fiennes şi Naomie Harris, interpreţii personajelor "M" şi Moneypenny.
În timpul acestei vizite, care a dorit să celebreze contribuţia francizei "James Bond" la dezvoltarea industriei de film britanice, Daniel Craig şi Ralph Fiennes i-au prezentat moştenitorului tronului din Marea Britanie interiorul biroului în care lucrează personajul "M" - şeful serviciilor secrete. De asemenea, prinţul Charles a vizionat pe monitorul regizorului o scenă care era filmată şi a admirat două automobile Aston Martin utilizate în această producţie.
Prinţul Charles patronează atât British Film Institute, cât şi serviciile secrete din Marea Britanie.
Cunoscut deocamdată sub titlul provizoriu "Bond 25", noul lungmetraj din această franciză, regizat de americanul Cary Joji Fukunaga, va avea premiera în aprilie 2020.
Rami Malek, care a câştigat Oscarul pentru cel mai bun actor în luna februarie pentru interpretarea legendarului cântăreţ Freddie Mercury, solistul trupei Queen, în filmul "Bohemian Rhapsody", interpretează rolul personajului negativ în "Bond 25". 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: printul charles