x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Procurorul general al R.Moldova susţine că există dovezi privind implicarea românească în proteste

Procurorul general al R.Moldova susţine că există dovezi privind implicarea românească în proteste

09 Apr 2009   •   00:00

Procurorul general al Republicii Moldova, Valeriu Gurbulea, a declarat joi că anchetatorii dispun de dovezi privind o implicare românească în protestele de la Chişinău, relatează Itar-Tass, în pagina electronică.



"Anchetatorii văd o «conexiune românească» în cazul revoltelor. Nu putem dezvălui detalii despre ancheta în curs, dar legătura românească este clară, dovedită prin probe evidente, cum ar fi numeroasele inscripţii în limba română lăsate la locul incidentelor şi multe alte detalii, dar este prematur să dezvoltăm, în interesul investigaţiei", a declarat procurorul.

"Sunt străini printre participanţii şi organizatorii reţinuţi pentru proteste la Chişinău. Avem înregistrări video şi lucrăm cu atenţie pentru a identifica unele persoane", a adăugat el, afirmând că unii dintre organizatorii protestelor au fugit din ţară.

"Ştim, de asemenea, că persoane tinere care studiază în România, au fost printre cele mai agresive în timpul protestelor. Este un fapt", a declarat procurorul.

Gurbulea a afirmat, de asemenea, că procurorii formulează acuzaţiile oficiale împotriva persoanelor reţinute. "Îi vom acuza nu numai pentru încercarea de a orchestra înlăturarea de la putere a Guvernului, instigare la tulburări şi participare la ele, ci şi pentru furt", a declarat el.

"Protestatarii au provocat pagube uriaşe şi au sustras tot ceea ce putea fi cărat în mâini; au furat chiar şi stiloul preşedintelui Parlamentului", a precizat Gurbulea.

El a declarat, de asemenea, că jurnalista Natalia Morar, reţinută în Republica Moldova, a fost inculpată oficial pentru "apeluri la organizarea şi desfăşurarea de proteste masive".
Mediafax

×
Subiecte în articol: externe