x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Liderii lumii se distrează cu prostituate de lux la summitul de la Davos?

Liderii lumii se distrează cu prostituate de lux la summitul de la Davos?

de Andreea Tiron    |    17 Ian 2023   •   21:48
Liderii lumii se distrează cu prostituate de lux la summitul de la Davos?
Sursa foto: Hepta

Cererea de prostituate de lux a explodat zilele acestea la Davos, când se desfășoară summitul economic la care participă cei mai puternici lideri ai lumii.

Prostituatele de lux se adună la Davos pentru întâlnirea anuală a elitei globale - unde cererea de servicii sexuale crește în timpul summitului economic, scrie Daily Mail.

Elita globală care abordează cele mai mari probleme ale lumii - inclusiv inegalitatea de gen - la summitul de la Davos alimentează o creștere a prostituției în orașul stațiune elvețian.

Cererea pentru serviciile sexuale crește vertiginos în fiecare an la întâlnirea liderilor mondiali și a magnaților de afaceri care sosesc la Davos din întreaga lume.

Potrivit Daily Mail, escortele au camere rezervate  în aceleași hoteluri ca liderii lumii și angajații acestora în timpul summitului de cinci zile, care a început pe 16 ianuarie.

O femeie care oferă servicii sexuale, pe nume Liana, a spus că se îmbracă în ținute de afaceri, astfel încât să nu iasă în evidență printre cei prezenți la summit, în ciuda faptului că prostituția este legală în Elveția.

Ea a declarant pentru Bild că vede în mod regulat un american care vizitează Elveția de mai multe ori pe an și se numără printre cei 2.700 de participanți la conferință.

Liana percepe aproximativ 700 € pentru o oră și 2.300 € pentru întreaga noapte, plus cheltuielile de călătorie.

Managerul unui serviciu de escortă din Aargau spune că a primit deja 11 rezervări și 25 de întrebări legate de serviciile sexuale oferite - și se așteaptă să urmeze multe altele săptămâna aceasta. Ea a spus pentru 20 Minuten: „Unii își rezervă escorte pentru ei și angajații lor ca să petreacă în apartamentul hotelului”.

Avertismentul unei escorte: „Crede-mă, nu vrei să ai probleme cu acești oameni”.

Salome Balthus, escortă sexuală și scriitoare, a postat pe Twitter: „Întâlnirea în Elveția în timpul #WWF înseamnă să te uiți la armele agenților de securitate pe coridorul hotelului la ora 2 a.m. - și apoi să împarți cu ei ciocolată de la restaurant și să bârfești despre bogați... #Davos #WEF.'

Tânăra de 36 de ani stă la un hotel de lângă Davos pe tot parcursul summit-ului, dar a refuzat să dezvăluie cine sunt clienții influenți.

În 2020, o investigație a The Times a descoperit că cel puțin 100 de prostituate călătoresc la Davos pentru summit, potrivit unui ofițer de poliție elvețian.

Un șofer angajat special pentru forum a declarant  că a luat o escortă sexuală care a susținut că a fost forțată de „șeful” ei să se culce cu un client mai în vârstă la un hotel al delegaților, scrie Daily Mail.

Printre subiectele de discuție la summitul din acest an se numără războiul din Ucraina, ratele inflației globale, schimbările climatice și inegalitatea.

Chiar prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska,  susține un discurs la întâlnirea anuală.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Prostitutie Davos

×
Subiecte în articol: prostituate lux summit Davos