x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Protest pro-palestinieni împotriva bazei britanice din Cipru, folosită în atacurile din Yemen

Protest pro-palestinieni împotriva bazei britanice din Cipru, folosită în atacurile din Yemen

de Redacția Jurnalul    |    14 Ian 2024   •   20:40
Protest pro-palestinieni împotriva bazei britanice din Cipru, folosită în atacurile din Yemen
Sursa foto: Hepta

Activiști pro-palestinieni au protestat, duminică, la porțile RAF Akrotiri din Cipru, furioși că baza britanică a fost folosită ca rampă de lansare pentru lovituri împotriva miliției Houthi din Yemen, scrie Reuters.

Avioane de război, nave și submarine americane și britanice au lansat zeci de lovituri aeriene împotriva forțelor Houthi din Yemen în noaptea de joi spre vineri, ca represalii la atacurile asupra navelor din Marea Roșie, despre care gruparea susținută de Iran spune că este un răspuns la războiul din Gaza.

RAF Akrotiri a fost folosit ca punct de pregătire pentru avioanele de luptă Typhoon implicate în operațiune.

Câteva sute de protestatari au scandat „Afară cu bazele morții” la intrarea în RAF Akrotiri, una dintre cele două baze pe care Marea Britanie le păstrează în Cipru, o fostă colonie.

Porțile de fier ale complexului păzit, care se află pe o peninsulă în extremitatea sudică a Ciprului, erau închise și zeci de polițiști erau prezenți.

„Ne aflăm aici deoarece condamnăm complicitatea guvernului britanic și folosirea terenului cipriot pentru agenda lor de susținere a Israelului în asaltul lor asupra Gaza”, a declarat Natalia Olivia, de la organizația United for Palestine, cu sediul în Cipru.

Un alt activist, Nicos Panayiotou, a calificat utilizarea bazelor britanice drept o rușine. „Se folosesc de pământ cipriot pentru a face ceva ce fiecare cipriot condamnă”, a spus el.

Marea Britanie nu este obligată să ceară permisiunea Ciprului pentru operațiuni din Akrotiri, conform condițiilor de prezență a bazelor pe insulă.

Atacurile au sporit îngrijorarea că războiul dintre Israel și Gaza s-ar putea extinde în Orientul Mijlociu, aliații Iranului intrând, de asemenea, în luptă din Liban, Siria și Irak.

Demonstrația de duminică a fost organizată înainte ca Akrotiri să fie folosită pentru loviturile asupra Yemenului, pe fondul percepțiilor - negate de Marea Britanie - că baza este folosită pentru a oferi sprijin logistic Israelului.

Ca răspuns la proteste, un purtător de cuvânt al Ministerului britanic al Apărării a declarat: „Forțele britanice din Cipru continuă să sprijine livrarea de ajutor umanitar în Gaza și niciun zbor al RAF în Israel nu a transportat vreo încărcătură letală”.

×
Subiecte în articol: Israel gaza cipru protest yemen houthi palestinieni