x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Zeci de protestatari reţinuţi la Paris în urma confruntărilor cu forţele de ordine

Zeci de protestatari reţinuţi la Paris în urma confruntărilor cu forţele de ordine

de Redacția Jurnalul    |    17 Mar 2023   •   23:30
Zeci de protestatari reţinuţi la Paris în urma confruntărilor cu forţele de ordine
Sursa foto: Hepta

Zeci de persoane au fost reţinute vineri seară, la Paris, în urma confruntărilor cu forţele de ordine, în cursul protestelor faţă de reforma pensiilor, informează cotidianul Le Figaro.

Aproximativ 4.000 de protestatari au fost evacuaţi din Piaţa Concordiei din Paris în urma intervenţiei forţelor de ordine, iar 38 de manifestanţi violenţi au fost reţinuţi, au declarat surse din cadrul Poliţiei.

Anterior, joi seară, peste 200 de persoane au fost reţinute în urma confruntărilor cu forţele de ordine.

Proteste spontane au izbucnit în mai multe oraşe din Franţa, în contextul deciziei Guvernului Elisabeth Borne de a finaliza adoptarea controversatei reforme a pensiilor prin procedura asumării răspunderii, evitând votul Adunării Naţionale, Camera inferioară a Parlamentului.

Marile centrale sindicale pregătesc noi acţiuni masive de protest în întreaga ţară.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: protestatari reținuți paris