Un oraș a fost bombarat, potrivit guvernatorului Oleksii Kuleba care a anunțat acest lucru pe Telegram, fără a preciza însă numele oraşului. Serviciile de salvare intervin la fața locului.
Unele rachete au fost interceptate de apărarea antiaeriană.
Totodată, în regiunea Odesa, armata rusă a lansat peste 20 de drone de luptă iraniene Shahed-136 timp de două ore, înainte de miezul nopții trecute. Forțele ucrainene spun că au interceptat 19 dintre acestea.
Un tren cu combustibil a luat foc în regiunea Donețk
Aerviciul de urgență al regiunii Donețk, anexată de Rusia, anunță că 12 vagoane cu combustibil au luat foc într-o gară din Șahtarsk, în urma unor bombardamente, scrie Sky News.
De cealaltă parte, Centrul ucrainean pentru comunicare strategică și securitate informațională a publicat imagini ale incendiului și susține că acesta a fost rezultatul "manipulării neglijente a dispozitivelor de sudură electrică de către angajații gării, care se aflau în stare de ebrietate alcoolică".
Incendiul are loc înainte de venirea iernii și probabil afectează aprovizionarea cu combustibil a armatei ruse.