x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Război în Ucraina, ziua 350. Serghei Șoigu acuză SUA și NATO că vor să prelungească conflictul

Război în Ucraina, ziua 350. Serghei Șoigu acuză SUA și NATO că vor să prelungească conflictul

08 Feb 2023   •   15:30
Război în Ucraina, ziua 350. Serghei Șoigu acuză SUA și NATO că vor să prelungească conflictul
Sursa foto: Hepta

Serghei Șoigu acuză SUA și NATO că vor să plrelungeasă conflictul din Ucraina prin trimiterea de armament greu în această țară. Totodată, el spune că statele Occidentale au îndemnat Kievul să atace Rusia.

Ministrul rus al Apărării a atras atenția că aceste acțiuni atrag și NATO în conflict, ceea ce va duce la escaladare. 

„Grupările de trupe rusești continuă să macine tot armamentul și tehnica de luptă trimise Kievului, atât pe rutele pe care sunt transportate spre destinație, cât și pe pozițiile de luptă”, spune acesta.

Înaltul oficial rus spune că forțele ruse au pierdut în luptele din ianuarie 2023, 6.500 de militari, 26 de avioane și 7 elicoptere.

„Numai în prima lună a acestui an, pierderile au însumat peste 6.500 de militari, 26 de avioane, șapte elicoptere, 208 aparate de zbor fără pilot, 341 de tancuri și alte vehicule blindate de luptă, 40 de vehicule de luptă cu sisteme reactive de foc în salvă”.

El a mai precizat că trupele ruse avansează în Ugledar și Artiomovsk din Republica Populară Donețk. 

De cealaltă parte, președinția de la Kiev a transmis că forțele ucrainene plătesc cel mai mare preț pentru menținerea orașului Bahmut.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: ucraina Rusia razboi Serghei Şoigu