x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Reformele se lasă aşteptate

Reformele se lasă aşteptate

de Irina Cristea    |    30 Mar 2011   •   20:54
Reformele se lasă aşteptate
Sursa foto: /AFP/Mediafax

158947-syrian-tv-afp-898281-01-02.jpgAşteptat să anunţe un amplu set de re­forme (din care a făcut parte şi de­misia depusă luni a guvernului condus de Mohammed Naji Otri), preşe­dintele Siriei a denunţat o „conspi­raţie” pusă la cale de cei care vor să distrugă ţara. În primul discurs de la în­ceperea protestelor la adresa re­gi­mu­lui său, Bashar al-Assad le-a spus par­lamentarilor şi, prin intermediul trans­misiei televizate, întregii popula­ţii că ţara trece prin momente excep­ţio­nale, ce se vor dovedi un adevărat test pentru unitatea naţională. Invocând dorinţa duşmanilor de a provoca haos în ţară, al-Assad a subliniat că „Siria nu este o copie la indigo a altor ţări din re­giu­ne”. Aclamat de parlamentari, pre­şe­dintele a mai spus că regimul său este deschis reformelor, nu şi disen­siu­nilor.

S-au lăsat însă aşteptate referirile clare la reforme. Mai mult, deşi a anunţat că priorităţile viitorului guvern vor fi combaterea corupţiei şi eradicarea şomajului, Bashar al-Assad nu a făcut anunţul pe care, potrivit mass-media internaţionale, era cel mai aşteptat – ridicarea stării de urgenţă instituite în 1963, o dată cu venirea la putere a partidului Baas.

Discursul lui Bashar al-Assad intervine pe fondul unor manifestaţii de susţinere organizate atât în paralel, cât şi după protestele la adresa re­gimului de la Damasc, începute la 15 martie. Cu o zi înainte de discurs, mii de oameni se adunaseră în capitala siriană, scandând lozinci propreşedinte. O dovadă că situaţia din Si­ria diferă de cele întâmplate în Egipt, Tunisia sau Libia este şi sus­ţi­ne­rea manifestată de parlamentari la începutul şi pe durata discursului pre­zidenţial. De altfel, şi presa inter­na­ţională subliniază că statutul lui al-Assad este cu totul diferit de cel al altor lideri din regiune. „Sirienii îl văd pe Assad ca parte a soluţiei pentru reformarea ţării lor şi nu ca o parte a problemei.

În plus, poziţiile sale vi­za­vi de Hezbollah în Liban şi Hamas în Gaza, două subiecte dragi sirienilor la nivel local, i-au dat un scut pro­tector de care alţi lideri arabi nu se bucură. Aceasta este o oportunitate de aur pentru preşedintele sirian pentru a face istorie”, potrivit Asia Times. La rândul său, presa americană subli­niază faptul că îndepărtarea de la pu­te­re a lui al-Assad ar avea consecinţe negative. „Siria are o diversitate et­ni­că şi religioasă, iar eliminarea bruscă a puterii centrale ar duce la implozie, aşa cum s-a întâmplat în Irak. Acesta este motivul pentru care administraţia Obama vrea ca el să rămână la pu­tere, chiar sfătuindu-l să aleagă ca­lea reformei”, scrie New York Times.

×
Subiecte în articol: externe