Ministerul cipriot de finanţe a dat publicităţii miercuri seară un decret ce limitează drastic mişcările de capital pentru a evita scurgerile de bani după redeschiderea băncilor, anunţată pentru joi la ora 12.00 (10.00 GMT), a anunţat agenţia CNA, citată de France Presse.
Retragerile în numerar de la ghişee şi bancomate sunt limitate la 300 de euro pe zi, persoană şi bancă. Plăţile şi viramentele către străinătate vor fi limitate la 5.000 de euro pe lună, iar turiştii care părăsesc insula vor avea dreptul să deţină asupra lor maxim 1.000 de euro.
Decretul interzice încasarea cecurilor în numerar, aşa cum procedează în mod obişnuit mulţi ciprioţi. Clienţii băncilor vor putea depune sume doar în conturile proprii.
Toate băncile din Cipru sunt închise, iar viramentele sunt imposibile cu începere de la 16 martie pentru a împiedica scurgerile de capital, în contextul în care ţara, aflată în pragul falimentului, a obţinut de curând un plan internaţional de salvare cu preţul restructurării profunde a sectorului său bancar.
Decretul semnat de ministrul de finanţe, Michalis Sarris, motivează aceste măsuri prin 'lipsa de lichidităţi şi riscul important de scurgere a depozitelor, cu rezultat posibil colapsul instituţiilor de creditare'.
O asemenea situaţie ar putea avea 'efecte în lanţ care să provoace o instabilitate a sistemului financiar şi să aibă consecinţe destabilizatoare pe ansamblul economiei', subliniază documentul.
Sumele tranzacţiilor comerciale nu vor fi limitate, însă peste 5.000 de euro firmele vor avea obligaţia de a dovedi unei comisii că acestea corespund activităţilor lor obişnuite. Pentru tranzacţii peste 200.000 de euro, comisia va trebui să ia în calcul situaţia băncii înainte de a-şi da acordul.
Cu toate acestea, firmele vor putea să-şi plătească salariaţii din străinătate, iar companiile de asigurări să achite despăgubiri fără restricţie. Ciprioţilor li se va permite să acopere cheltuielile pentru şcolarizarea copiilor lor în străinătate până la un maxim de 5.000 de euro trimestrial.
Restricţiile se vor aplica tuturor conturilor, plăţilor şi viramentelor în orice monedă, cu excepţia misiunilor diplomatice.