x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Turiştii, speriaţi de atentate! Rezervările pentru Paris sunt aproape de zero

Turiştii, speriaţi de atentate! Rezervările pentru Paris sunt aproape de zero

19 Noi 2015   •   12:50
Turiştii, speriaţi de atentate! Rezervările pentru Paris sunt aproape de zero

Rezervările în scop turistic pentru destinaţia Paris au scăzut aproape de zero, în ultimele zile, după atentatele din Franţa, deşi tur operatorii francezi au ieftinit pachetele turistice, în medie, cu 25%, conform datelor analizate de Paravion.ro, una dintre cele mai importante agenţii de turism online din România.

Potrivit informaţiilor Paravion.ro, majoritatea celor care şi-au rezervat în aceste zile zboruri sau hoteluri în capitala Franţei, pleacă în interes de afaceri. De asemenea, imediat după atentatele din 13 noiembrie, s-au înregistrat anulări de zboruri către Paris sau rerutări pe alte destinaţii, atât cu plecări în noiembrie, cât şi în decembrie.

În ceea ce priveşte condiţiile de anulare sau amânare a zborurilor către Paris, pasagerii posesori de bilete de călătorie emise pe zboruri TAROM, cu cel puţin un tronson de călătorie spre/dinspre Paris, în perioada 14 - 22 noiembrie 2015, pot amâna călătoria, iar contravaloarea biletelor/cupoanelor necălătorite se va constitui într-un credit ce va putea fi  ulterior utilizat pentru achiziţionarea de bilete pe orice destinaţie operată  de TAROM.

Şi alte companii aeriene vin în sprijinul turiştilor. Astfel, orice pasager cu bilet rezervat Lufthansa/SWISS/Austrian Airlines/Brussels Airlines cu zbor   până la şi inclusiv pe data de 18 noiembrie, de la Paris, al cărui bilet a fost emis până la şi inclusiv pe 13 noiembrie 2015, poate reprograma  călătoria gratuit.

De asemenea, Air  France oferă opţiuni de modificări gratuite rezervărilor celor care călătoresc cu bilet valabil, emis la sau înainte de 14 noiembrie 2015, privind zborurile spre Paris sau alt oraă din Franţa, indiferent de tariful plătit, pentru zboruri dintre 17 şi 22 noiembrie 2015.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: paris rezervari turism