Romii: Ceilalţi europeni

Navi Pillay Înaltul comisar ONU pentru Drepturile Omului

 Dacă există o parte bună a tumul­tuo­sului prezent cu privire la modul în care sunt trataţi romii în Franţa, şi nu numai, atunci acesta este faptul că problema gravă a discriminării, care datează de mult timp, este acum în atenţia tutu­ror, atât în Europa, cât şi în afara ei. Atunci când agitaţia şi vehemenţa actuală se vor potoli, situaţia dezastruoasă a acestei minorităţi marginalizate trebuie să rămână în atenţie. Ea trebuie abordată în contextul potrivit, prin utilizarea drepturilor omului ca principii directoare pentru politicile pu­blice şi acţiunile corectoare.

Până în acest moment, în ciuda eforturilor depuse de unele state europene şi de organizaţii regionale şi internaţionale, atitudinea antiromi continuă să fie puternică în Europa. Aceasta ar putea chiar să se agraveze ca urmare a recesiunii economice, care i-a făcut pe mulţi romi să-şi părăsească însă comunităţile de ori­gi­ne, în căutarea unor locuri de mun­că mai bune. Drept urmare, practicile discriminatorii şi violenţa au avut o tendinţă ascendentă.

De exemplu, au fost raportate atacuri violente asupra romilor în Ungaria şi Slovacia. Documentele referitoare la discriminarea asupra romilor abundă şi includ recenta dispoziţie a Ministerului de Interne francez, care cere evacuarea taberelor de romi. În plus, Comitetul ONU care supraveghează aplicarea Convenţiei internaţionale privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (CERD) a consemnat că evacuările forţate, precum şi obstacolele în obţinerea unor locuinţe adecvate şi segregarea romilor au loc într-un număr de ţări, inclusiv Bulga­ria, Cehia, Grecia, Italia, Lituania, România şi Slovacia.

În unele ţări, romii au acces li­mitat la îngrijire medicală şi la alte servicii sociale, deoarece aceştia nu posedă documente de identitate. Potrivit CERD, problemele din sfera educaţiei pentru copiii romi sunt foarte răspândite, luând forme precum segregarea în clase sau prezenţa în număr foarte mare în şcolile speciale pentru copiii cu dificultăţi de învăţare. În ultimii ani, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a demonstrat încălcarea obligaţiilor legale de guvernele europene, inclusiv de două ţări membre ale UE, Cehia şi Grecia, în ceea ce priveşte tratarea copiilor romi în şcoli.

Mai mult decât atât, expulzările romilor din Germania către Kosovo au avut efecte devastatoare asupra drepturilor copiilor, inclusiv asupra dreptului lor la educaţie. Un studiu UNICEF a arătat că minorii romi care au fost relativ bine integraţi în şcolile germane sunt aruncaţi în medii vorbitoare de limbă albaneză, limba care le este complet necunoscută şi unde au puţine şanse, sau chiar deloc, de a merge la şcoală. Pe acest fond, nu este surprinzător faptul că Agenţia europeană pentru drepturi fundamentale estimează că etnia romă se confruntă cu cele mai ri­di­ca­te niveluri de discri­minare din UE.

Marginalizarea şi stigmatizarea lor sunt adesea alimentate de reto­rici incendiare din partea forţelor care caută câştig politic prin în­tre­ţi­nerea sentimentului de neîncredere. Aceasta este una dintre problemele pe care le-am adus în discuţie în timpul unei vizite atât în tabere legale, cât şi în tabere neautorizate din Italia. Acolo, ca şi în alte părţi, am pledat în mod repetat în favoarea nevoii de a integra etnia romă în societate, atât în ţara de origine, cât şi în ţara de destinaţie. Un pas necesar în acest sens îl reprezintă accesul la educaţie şi la alte servicii de bază, precum sănă­tatea, locuinţe adecvate, condiţii de salubritate, precum şi oportunităţi de angajare. Toate acestea sunt drepturi în conformitate cu legislaţia în domeniul drepturilor omului. Co­piii de etnie romă pe care i-am întâlnit, părinţii lor şi alţi reprezentanţi ai comunităţii au punctat clar acest lucru în conversaţiile noastre.

Sunt conştientă de faptul că unele dintre tradiţiile lor pot fi în conflict cu obiceiurile societăţii sau pot chiar încălca anumite drepturi, cum este cazul căsătoriilor forţate între copii şi exploatarea acestora prin muncă. Sunt, de asemenea, conştientă de faptul că, trăind la marginea societăţii, unele persoane de etnie romă au recurs la infracţiuni - de obicei mărunte - care duc la apariţia unor divergente uşor de înţeles. Dar aceste probleme necesită o cercetare amănunţită şi individualizată, iar nu blamare nedife­renţiată; tratamentul aplicat trebuie să fie acelaşi cu al oricăror altor infractori şi nu un exemplu de măsuri inumane, care aduc a stigmatizare şi pedeapsă colectivă aplicate unei minorităţi.
La nivel naţional, dar şi la nivelul Uniunii Europene, au fost depuse eforturi serioase pentru a rezolva aceste probleme.

De exemplu, Comisia Europeană a încercat să impulsioneze politicile de incluziune prin intermediul Platformei pentru includerea Etniei Rome şi prin adoptarea Principiilor Comune de Bază ale Incluziunii Romilor în 2009. Mai mult, în cadrul Conferinţei ONU împotriva Rasismului din aprilie 2009, 182 de state membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite au promis să ia măsuri concrete pentru a era­dica discriminarea împotriva romilor şi a altor minorităţi şi a le oferi soluţii şi protecţie.

Dar nu este suficient. Având su­por­tul activ al Comisiei Europene şi al Parlamentului European, precum şi al ONU, Uniunea Europeană şi cele 27 de state membre ale sale au acum ocazia să îşi schimbe atitudinea din reacţie în proacţiune. Statele mem­bre trebuie să aleagă cele mai bune practici şi standarde ale dreptu­ri­lor omului şi să le aplice în cadrul Uni­unii, pentru a se asigura că toate per­soanele de etnie romă trăiesc vieţi demne într-una dintre cele mai îm­bel­şu­gate regiuni, care le aparţine şi lor.