x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia: Manifestații împotriva Kremlinului, la apelul comuniștilor

Rusia: Manifestații împotriva Kremlinului, la apelul comuniștilor

23 Mar 2019   •   19:30
Rusia: Manifestații împotriva Kremlinului, la apelul comuniștilor

Mii de susţinători ai Partidului Comunist rus au manifestat sâmbătă la Moscova şi în alte oraşe din Rusia împotriva politicii guvernului, criticând în special corupţia şi creşterea preţurilor, informează France Presse. 

Partidul Comunist a lansat un apel ruşilor să manifesteze în toată ţara pentru a protesta împotriva noilor legi represive şi a degradării nivelului de trai. 

La Moscova, tineri, precum şi persoane vârstnice au participat la o manifestaţie sub conducerea primului secretar al Partidului Comunist al Federaţiei Ruse, Ghennadi Ziuganov, 74 de ani, în funcţie din 1993. 

Alte manifestaţii au avut loc în mai multe oraşe din ţară. 

"Mă uit la istoria regimului lui Putin şi realizez că el nu a făcut nimic bun pentru ţară de 20 de ani", a declarat un manifestant la Moscova, acuzându-l pe preşedintele rus că este responsabil de corupţie şi de creşterea sărăciei. "Nu pot să am încredere în acest conducător", a spus acest inginer de 25 de ani. 

Potrivit criticilor, Kremlinul îşi intensifică represiunea împotriva opozanţilor săi pentru a contracara scăderea cotei de popularitate a preşedintelui Vladimir Putin într-un context al unor dificultăţi economice crescânde. 

Preşedintele rus a promulgat luni două legi controversate, una permiţând autorităţilor să blocheze şi să aplice amenzi mijloacelor media pe internet care difuzează "ştiri false" şi alta, care pedepseşte "ofensele aduse simbolurilor statului". 

La puţin timp după realegerea lui Vladimir Putin pentru un al patrulea mandat la Kremlin anul trecut, guvernul său a crescut TVA-ul şi a majorat vârsta de pensionare, pentru prima oară după anii '30, suscitând nemulţumire în ţară.

AGERPRES

×