x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia şi China s-au opus unei rezoluţii ONU împotriva Siriei

Rusia şi China s-au opus unei rezoluţii ONU împotriva Siriei

de Marina Constantinoiu    |    05 Oct 2011   •   09:46

China si Rusia s-au opus unei rezolutii a Consiliului de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite care prevedea masuri impotriva Siriei din cauza suprimarii violente a protestelor antiguvernamenale de catre fortele de securitate siriene, informeaza BBC, preluat de Rador.

Pentru rezolutie au votat noua tari, in timp ce Rusia si China, doua membre permanente ale Consiliului, au votat impotriva, exercitandu-si dreptul de veto. Africa de Sud, India, Brazilia si Libanul s-au abtinut de la vot.

Ambasadorul Statelor Unite la Natiunile Unite, Susan Rice si-a exprimat profunda nemultumire fata de actiunile celor doua tari. "Astazi, curajosul popor sirian poate acum sa vada, clar, cine din acest Consiliu sprijina aspiratia lui pentru libertate si drepturile universale ale omului si cine nu", a spus Susan Rice.

Doamna Rice a mai precizat ca Statele Unite isi exprima revolta pentru ca acest Consiliul nu a reusit sa gestioneze "o provocare morala urgenta si o amenintare crescanda la pacea si securitatea regionala.

China spune ca o rezolutie ONU "nu ar ameliora" situatia din Siria

Ambasadorul Rusiei, Vitali Ciurkin, a apreciat ca doua filosofii s-au infruntat in cadrul discutiilor in Consiliul de Securitate, intre care si cea a "confruntarii", dorita in opinia sa de occidentali. "Amenintarea cu sanctiuni era inacceptabila", a adaugat el dupa vot.

O rezolutie a ONU "nu ar ameliora" situatia in Siria, a afirmat miercuri Beijingul, dupa ce a facut uz de dreptul sau de veto in Consiliul de Securitate impotriva proiectului de rezolutie, informeaza AFP. "Tarile au prezentat un proiect de rezolutie pentru a face presiune si chiar a ameninta cu sanctiuni Siria. Aceasta nu va ajuta la ameliorarea situatiei", a declarat, potrivit unui comunicat, purtatorul de cuvant al diplomatiei chineze, Ma Zhaoxu.

Mai mult de 2.700 de persoane au fost ucise in Siria incepand de la reprimarea protestelor, in luna martie.

La sfarsitul lunii septembrie, patru state europene au predat Consiliului de Securitate al ONU un nou proiect de rezolutie care prevedea amenintari cu sanctiuni impotriva Guvernului sirian mai degraba decat sanctiuni imediate. Potrivit diplomatilor, citati de AFP, acest proiect de rezolutie, redactat de Marea Britanie, Franta, Germania si Portugalia, viza evitarea unui veto din partea Rusiei si Chinei. Documentul cerea "incheierea imediata a tuturor violentelor" Guvernului sirian.

Proiectul mai cerea ca "in cazul in care Siria nu se conformeaza acestei rezolutii, sa fie adoptate masuri punctuale, inclusiv sanctiuni", adauga textul.

×